Cat valoram prieteni, in carnea ce ne poarta
Nemuritorul suflet prin lume, ce sa spun?
E poate ironia zeiasca-n chip de soarta
Din care rar distingem ce-i rau de ce e bun?
Ne amagim adesea cu gusturi curioase;
Ce pot bietele simturi mai mult sa ne ofere?
Seductia din miezul materiei frumoase
Reduce tot, dar totul, la jocul din artere.
Abia cand fulgerata de marea anonima,
Seductia din miezul materiei s-a sters,
Cat pretuieste carnea in coaja ei intima
Putem prea bine-nchide in iambul unui vers.
~ Ionel ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu