Moliere, Jean-Baptiste Poquelin (1622-1673), este cel mai mare autor de comedii din istoria literaturii franceze. Comedia Franceza l-a jucat de 28 000 de ori, din 1680. Valoarea pe care o exalta in creatia lui este echilibrul: intre ratiune si simtirie, dorinta si putinta, a fi si a parea. Lipsit de success in tinerete ca actor, cu numele de scena Moliere, pleaca in provincie cu propria trupa, L’Illustre Theatre, de unde se intoarce la Paris in 1658. Din 1660, trupa lui este invitata la RPalais-Royal, unde se impune cu trupa oficiala a regelui, in prima parte a domniei lui Ludovic- Regele Soare. Actor si regizor de teatru, dar si dramaturg, Moliere isi castiga notorietatea, intr-o epoca dominata inca de comedia dell’arte si de rococo, prin geniul intruchiparii unot tipuri umane care-i va supravetui pana astazi: avarul, habotnicul, mironositele, afemeiatul, mitocanul, bovaricul chiar (ce altceva sunt toti eroii lui negative?). Dupa ce , datorita umorului uneori prea gros, secolul Luminilor ii va repudia mostenirea, secolul romanic il va repune in drepturi.
Aici avem piesa lui “Scoala barbatilor”. Feta de “Scoala nevestelor” alta piesa aflata in traditia tematica a lui Moliere (paradigma ‘burghezului gentilom” sau a “ursului pacalit de vulpe” , de la noi) , transpare aici atitudinea machista imprumutata din cultura spaniola (Hurtado de Mendoza: “Asa barbat, asa femeie) . Doi frati, fiecare cu nevasta; fiecare insa o educa altfel pe a lui: unul ii lasa libertatea de a allege ce sa faca- si e fericit- in vreme ce celalalt o tine din scurt, o sufoca si de aceea are parte numai de necazuri.
In spiritual libertinajului epocii, sotul clement apare drept exemplu pozitiv de conduita in casnicie. Dar dincolo de aceasta pledoarie pentru libertatea sotiei, este vorba despre o ierarhie pe care corectitudinea noastra politica de azi ar blama-o: piesa e scrisa din perspective barbatului –stapan , fata de care femeia e oricum supusa.
Ideea celor doua “scoli”, insa are si un substrat biographic. Pentru cei care nu cunosc, in acea perioada, Moliere studia indeaproape relatiile de cuplu, pentru ca atunci chiar el se pregatea sa se insoare cu o femeie mul mai tanara ca el. Putem vedea aici si nitica autoironie, dar si un spirit de prevedere: barbatul, care de ce se teme nu scapa- coarnele pe care I le pune nevasta excedenta- este, daca vreti, un model comportamental de evitat. Pe de alata parte, daca ne gandim si la piesa lui, care se inscrie in linie, “Pretioasele ridicole”, vedem ca dramaturgul era preocupat de modele formative: inclina clar de partea unei educatii libertine, mondene, in care prejudecatile moralei apostolice impusa asupra civilizatiei de salon sa poata fi inlocuite cu o cunoastere cat mai profunda a umanului.
AUDITIE PLACUTA!!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu