Măreaţa Rusie

Editorial

Măreaţa Rusie strînsă într-un alt pasaj articol de: Ion CRISTOIU Finalul volumul 1 din Suflete moarte al lui Gogol m-a îmboldit să scriu şi să public eseul Măreaţa Rusie strînsă într-un singur pasaj. Găseam de cuviinţă că imaginea Troicăi în zbor prin Istorie, prin faţa popoarelor ce se pleacă pe rînd, spune totul despre nostalgia imperială din sufletul marilor scriitori ruşi, între care se numără şi cel  neliniştit al lui Ivan Vasielevici Gogol: "Oh, troică, pasăre troică, cine te-a născocit? Tu n-ai putut căpăta viaţă decît în mijlocul unui popor dîrz şi îndrăzneţ, pe pămîntul unei ţări care nu ia lucrurile în glumă, mare cît jumătate din lume, şi atît de întinsă, încît apucă-te numai să-i numeri verstele şi ochii ţi se se vor împăienjeni. Oh, troică, s-ar putea spune că tu nu eşti prea încurcat meşteşugită; tu nu eşti prinsă în şuruburi de fier, ci cioplită şi împreunată la întîmplare, cu tesla şi cu securea, de vreun dibaci mujic din părţile Iaroslavului. Surugiul tău nu-i încălţat cu botfori nemţeşti; cu barba în vînt şi cu mănuşi doar cu un singur deget, el stă aşezat dracu ştie pe ce; totuşi e destul să se salte numai un pic şi să dea puţin din mîini, îngînînd un cîntec, şi caii se avîntă năvalnic, spiţele se contopesc, împlinind parcă roata într-un taler argintiu, şoseaua se nfioară, trecătorul se opreşte speriat, dă un ţipăt şi troica aleargă, aleargă, mîncînd pămîntul... Şi, pînă să te dezmeticeşti, abia mai zăreşti în depărtare ceva care spintecă şi învîrteşte văzduhul." Şi tu, Rusie, nu zbori oare ca o înflăcărată troică, pe care nimeni n-ar putea-o întrece? Drumul fumegă sub tine, podurile duduie, totul rămîne în urmă şi nimic nu te întrece. Trecătorul se opreşte, uluit de această dumnezeiască minune. Să fi căzut oare trăsnetul din cer? Ce înseamnă această goană nebună, care înspăimîntă? Ce tainică putere se ascunde în aceşti cai, cum nu s-au mai văzut încă pe lume? Oh, telegari, minunaţi telegari ruseşti, ce vîrtejuri năprasnice de vînt se încurcă în coamele voastre? S-ar spune că trupul vostru neastîmpărat e numai urechi. Auzind deasupra capetelor lor cîntecul cu care sînt deprinşi, şi-au umflat cu toţii deodata piepturile lor de aramă şi, abia atingînd pămîntul cu copitele, iată-i aidoma unor săgeţi ce despică aerul. Aşa zboară Rusia, sub o inspiraţie divină... Încotro te avînţi? Răspunde! Nici un răspuns. Zuruitul zurgălăilor răsună melodios. Aerul, spintecat de goană, vîjîind, se preface în vînt puternic. Zboară pe de lături, rămînînd în urmă, tot ce-i iese în cale; şi, cu priviri invidioase, se dau la o parte ca să-i fac loc celelalte popoare; celelalte state.  Un potop de întrebări  Despre Rusia secolului XX s-au scris mii de cărţi. Numărul lor a crescut în ultimii ani, după căderea comunismului. Toate s-au ambiţionat să răspundă unui potop de întrebări: cum de s-a prăbuşit ţarismul? Cum de-a supravieţuit Rusia războiului civil? Cum se explică teroarea stalinistă? Cum s-a transformat Rusia în uriaşa Uniune Sovietică, după al doilea război mondial? Cum de au ajuns trupele ruseşti la Berlin după ce, nu mai departe, în urmă cu câţiva ani, în 1941, se zbăteau să apere Moscova? Îşi va reveni Rusia din cumpăna pe care o traversează la ora actuală? Ca să le aflăm răspunsul, ar trebui să ne zidim în bibliotecă pentru vreo câţiva ani. S-ar putea să ne lămurim un pic. Avem însă o cale mult mai uşoară de a ne potoli arşiţa acestor întrebări: de a reciti cu atenţie finalul Sufletelor moarte. Într-un singur pasaj vom descoperi, strânse ca esenţa unei nuci în miezul de sub coajă, destinul Rusiei din acest secol.