"Si si-a dat seama cine e de vina: ea. Il luase prin surprindere, pe neasteptate, il pacalise pe el, bietul naiv, care nu presimtea nimic. Hotarase singura, fara sa-l intrebe, fara sa-i ceara sfatul, fara sa-l instiinteze si apoi, dupa ce faptul a fost consumat, nu l-a pregatit, nu l-a avertizat, nu l-a prevenit inainte de a-i da vestea ingrozitoare. Cum a intrat in camera a si spus noutatea (asa isi propusese, pentru ca privirea lui, gesturile lui dragi, cuvintele lui sa n-o faca sa regrete si sa-si schimbe parerea!) si-l provocase sa puna intrebarea, care numai aparent pretindea sinceritate, dar in fond era o minciuna: si chiar si faptul acesta i-l reprosa Erp, deoarece, daca nu s-ar fi aratat autoritara, el s-ar fi vazut silit sa fie sincer, si i-ar fi spus intr-o zi in fata: Nu mai pot!....Asa insa ea ii daduse in mod perfid posibilitatea sa minta si nu avea ce face: trebuia sa se foloseasca de aceasta posibilitate, desi (inainte) o evitase si (dupa aceea) o detestase. Fiindca, fireste, si in pieptul lui existau, ah, doua sufletecare se razboisera pana atunci intre ele, dar nu se biruisera, iar al doilea, cel al iubirii si al activitatii, mai era inca si acum treaz si ii starnise durere si un protest sincer cand iubita (in speranta ca va fi dezmintita) rosti adevarul grav ca iubirea lui nu era destul de mare pentru a putea sari peste ingraditurile si ulucile ce inconjoara tinta paradisiaca. (In momentul acela si-a amintit el de maci) Iar protestul fu atat de puternic incat uita din nou de aversiunea fata de sine insusi si se intreba: Ce inseamna adevar in astfel de cazuri? Cine hotaraste, da masura, masoara? Ar trebui sa existe un singur adevar, dar exista mai multe. Unul era ca iubirea lui avea picioare cam scurte, pentru a sari peste ingradituri, al doilea, ca isi amintea de maci (un simbol al slabiciunii), al treilea , ca o iubea inca (in imaginatia lui mai mult ca oricand), al patrulea, ca era bucuros, scapand din nou de obligatia de a lua hotarare, al cincilea, ca nu si-ar lasa iubita pe o mana straina, al saselea si probabil cel mai mare si mai adevarat adevar: ca era prea las pentru a vorbi sincer despre el insusi; fiindca urmatoarea intrebare care a hotarat cursul discutiei nu i-a fost dictata nici de iubirea lui imensa din clipa aceea, nici de gelozia proiectata in viitor, ci de lasitatea lui. Uza in mod rusinos de avantajul celor care nu pot lua o hotarare, nu se gandi decat la prestigiul lui cand intreba: „Asadar vrei sa se sfarseasca totul?”
Ce expresie banala! Ea dovedeste cat de nepregatit era. Toate cuvintele care ii mai trecusera prin minte erau patetice sau sentimentale, deci cu neputinta de rostit, tinand seama de fata ei ferma, glaciala."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu