În gândul mistuit în căutare,
Din toate câte-au fost, ori câte sânt,
Nepoţi mai urcă-n noi o întrebare.
Trecem prin vămi de sânge gâfâind
Spre-o zare care duce nu ştiu unde,
Suntem mereu sub talpa unui jind
Care, acum e-aici, acum s-ascunde.
Ne ciuruieşte setea ceas de ceas,
Cu fiece cuvânt ce nu se spune,
Căci el e gândul nostru ce-a rămas
Îngenuncheat ca într-o rugăciune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu