Când erai
tânara,împungeai
ca o mură-n hăţiş. Chiar şi piciorul
armă-ţi era, o, sălbateco.
Era greu să fii prinsă. Încă
eşti tânara, încă
frumoasă. Semnele
anilor, ale durerii leagă
sufletele noastre, una le fac. Şi-n dosul
şuviţelor negre pe care le-nfăşur
pe degetul meu, nu m-aş mai teme de micuţa,
albă si ascuţita ureche demonică.
***
Quand' eri
giovinetta pungevi
come una mora di macchia. Anche il piede
t' eraun' arma, o selvaggia.
Eri difficile daprendere.
Ancora
giovane, ancora
sei bella. I segni
degli anni, quelli del dolore, legano
l' anime nostre, una ne fanno. E dietro
i capelli nerissimi che avvolgono
alle mie dita, più non temo il piccolo
bianco puntuto orcchi demoniaco.
giovinetta pungevi
come una mora di macchia. Anche il piede
t' eraun' arma, o selvaggia.
Eri difficile daprendere.
Ancora
giovane, ancora
sei bella. I segni
degli anni, quelli del dolore, legano
l' anime nostre, una ne fanno. E dietro
i capelli nerissimi che avvolgono
alle mie dita, più non temo il piccolo
bianco puntuto orcchi demoniaco.
~ Umberto Saba ~
“Semnele
RăspundețiȘtergereanilor, ale durerii leagă
sufletele noastre, una le fac.”
Sunt semnele care ne trădează... Cred că singurele pe care nu le
putem „domestici”, dar tot singurele care pot statornici legăturile...
Ele îşi găsesc căminul în sufletul... Sunt semnele fidelităţii... Se nasc şi mor odată cu noi...
şi ne fac să nu regretăm viaţa care se revarsă spre asfinţit…
La-nceput sufletele au ca repere semnele, apoi, in timp, când aceste semne devin semne ale timpului, ele nu mai au nevoie de repere, se recunosc in sine.
ȘtergereMulţumesc Eli că te-ai oprit!!!