DESTIN

Destinul meu de-oracol, dacă cu rele-i dat
Mi-l voi purta aievea, deşi e greu de suportat;
Miel blând, ţurcan, la chinuri grele incercat
Voi ţine stoic calea, de am fost condamnat.

Privesc mirate zâne, ce par iţiri ciudate,
La plânsul meu amarnic vin a se-alătura;
Deşi inlăcrimate, mă-ndeamnă mai departe,
Ştiind că ce-i dat mie nu pot inlătura.

Doar una-i mai asiduă, parcă mi-ar da crezare
Căci a pătruns in mine, iar eu, fără cruţare
Transfer spre ea şi-o văd tot mai firavă,

Căderea ei abruptă, tot chinul suferind.
Cinic deodat' devin: caci de mă sting iubind,
Îndurul meu de secol, va căpăta izbavă.