Stă sufletul la pândă,
În faţa uşii-nchise, şi se-ntreabă:
Ce-i dincolo de liniştea flămândă,
Ce-nghite umbră după umbră-n grabă?
Faţă-n faţă cu necunoscuta…
Înfăşurată-n mantie de zgură,
Grăunţe de nisip, devine mută
Uimirea încremenită-n prag de gură.
Ce-i dincolo de clopotul albastru,
Acolo, la hotar de întrebare,
Unde privirea rece-a unui astru
Te sfredeleşte-n suflet de te doare?
Ce-i dincolo, ce-i dincolo de vălul
Ce între noi şi lume se aşterne?
E greu de spus, atâta timp, cât solul
Doarme-ntre perne, terne!
~ Cretu Ionel ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu