joi, 27 decembrie 2012

MOLA, MARINARI !



Mola prova!... Mola babord!...
....Focul pe roller!


În lanul de priviri , maci  aprinsi,
febră şi nelinişti,
lovesc prelinsul distantei dese, în mile.

Capul compas stă scris pe ţărm,
pe pragul de seară.

Pecetluit,

corpul meduzei în trasparente dentrite,
nepermis de val,
crucifică spuma în încolăciri de piton,
aprig la surâs în cascadă,
agăţând insule în ancore la acostare.

Home again, navigators!

~ Cretu Ionel ~ 15 decembrie 2012 ~

sâmbătă, 22 decembrie 2012

ILUZII


Timpul furişat, rabojat înapoi,
ca o îmbrânceală, se tot iţeşte-nainte,
cu faţa-nvăluită de-o mătase-nstelată.
Ce zămislire discretă a purces la acest spectacol efemer?
În curgerea lui tacută,
mişcare fără forme,
cine-nmugureşte şi-nfloreşte florile?
Cine-mi ninge zăpada?
Noi forme apar , clipă de clipă,
din universul pustiu
şi când cad pe imensitatea ţărmului,
valurile îmblânzesc un muget,
iluzie a morţii.

~ Cretu Ionel~ 20 decembrie 2012 ~

DE COLIND


În căutarea lui de veacuri,
Colindul său far’ de odihnă,
Românul, om, şi fără tihnă,
Orbecăie în labirinturi.

Acea iscare fără pată
O vrea aivea, s-o pătrundă,
Model de viaţa, calmă blândă,
Să-l mântuie o preacurată.

În buchisiri, din Cartea Sfântă
Şi în împărtăşiri pioase,
Păcatele-n ivire, scoase,
Îi scopul sfânt, asta-l încântă.

Strămoşii i-au sădit în minte,
Din vremea lumânarilor de seu,
Că este doar un singur Dumezeu,
La-nvăţături să ia aminte

Fiul născutu-sa în iesle
De frig, avea pielea de oaie
Cântul de leagăn, din “copaie”
Era un rumegat, copile!

Printre pleoape, noi, copii,
Dezăpezim a noastră cale,
Scurtând, din nou, acele-ocoale,
Credinţele menţinem vii.

~ Cretu Ionel ~ 22 decembrie 2012 ~

joi, 20 decembrie 2012

GÂND CĂLĂTOR


Maşina merge de-a lungul şoselei pustii,
în noaptea care pleacă din albeaţa perfectă,
marcând contrastul singurătăţii;
tinnitus prelung şi constant.

Toate maşinile au trecut, nu le mai văd,
s-au terminat în timp,
odată cu poveştile lor, singurătăţi paralele.

Jazzul, în surdină, la radio casetofon, îmi conjugă însingurarea ca o anestezie a gândurilor.

Arar şi ritmic, stâlpi de lumină,
aruncă în goană, halouri de strălucire galbenă,
ca o raceală de trezire
şi-mi conştientizează, involuntar, mecanica tălpilor umede,
temperând o simbioză perfectă om-maşină.

Ceva, în interior, stăruie: trebuie s-ajung!
Caut, mijind, o rază de lumină în acest întuneric.

Mă baricadez într-o bulă transparentă
şi mă las pe mâna inerţiei, abandonându-mă virtuţii ei.

Singur cu mine, gânduri răzleţe, apar şi dispar, ca stâlpii de lumină.
Unul se interpune mereu (nu ştiu cum s-a strecurat?..., dar e tenace!):
fiecare avem de plătit un prêţ;
Când eşti singur te închipui închis în sine, 
te crezi puternic, în siguranţă.
Nu împarţi nimic cu nimeni: călătorii, sentimente, bani, poveşti.

Poveste de adormit singuratatea:
vei face bilanţul şi vei fi propriul tău critic, propriul tău acuzator,
dar ce mai conteaza, atunci? 

Povestea a fost scrisa: 
o poveste şi înainte de a ne naşte, 
o poveste şi când murim.
Întuneric acolo, întuneric dincolo!

Viaţa: un interval între o veşnicie de întuneric şi alta,
iar noi, apariţii de scenă, 
într-un spectacol cu lumini , culori, orchestră şi aplauze;

Un spectacol, un imens circ! 
Cu un star în mijloc, adică eu.
De ce?....... Nu e bine asa ?

~ Cretu Ionel ~ 21 decembrie 2012 ~

vineri, 14 decembrie 2012

ALBUL


Când survine Albul în Materia Marei Opere,
Viaţa a învins Moartea,
Regele lor a reînviat,
Pământul şi Apa au devenit Aer,
e regimul Luminii,
Pruncul lor s-a născut…
Atunci Materia a dobândit un grad de stabilitate atât de mare,
încat nici Focul n-ar putea s-o distrugă….
Când artistul vede albeaţa perfecta,
Filozofii spun ca trebuie să sfâşie carţile,
pentru că ele devin inutile.

Dom. J Pernety,
“Dictionair mytho-hermetique,
Paris, Bauche, 1975,
”Blancheur”


Imaginea : Le Grand Œuvre selon Dom Pernety

luni, 10 decembrie 2012

Viaţa o cursă



Viaţa m-a prins in cursa ei,
drămuindu-mi timpul,
pisându-mă că las oarecare recoltă
să putrezească pe oarecare câmp.

Frântura de timp cât o frântura de aur,
dar cu grăuntele de aur,
orice-ai face,
nu poţi cumpara frântura de timp.

Viaţa, 
cursă impotriva timpului;
viaţa o lupta cu timpul perfid,
ce scrijeleşte nemilos, pe tangente.
Deci viaţa trebuie să fie un lucru agresiv.

Nu există pace,
nici relaxare intr-o cursă,
iar viaţa nu va caştiga nimic la sfârşit;
orice efort vei face,
timpul va trece paralel cu tine.

Te vei opri poate din cursă,
într-o zi,
lăsând timpul să treacă pe alături.

Noaptea,
în special,
se percepe avid .
Noaptea lunga e cea plină de vise,
dar eu nu ştiu dacă mai vreau să continui visele.
Simt că merg pe cărare îngustă,
pe ambele părţi, munţi întunecaţi şi văi.
Merg catre o luminiţă la distanţă şi , vai!!!
Văd cum luminiţa scade!
Mă văd pe mine cum mă îndrept către sfârşit,
către sfârsitul trist şi asta,
numai datorită timpului.



~ Cretu Ionel ~ 9 noiembrie 2012 ~

NU EXISTĂ PARAPET




Lucruri neînsemnate produc suferinţa de nedescris:
un vas se sparge,
un om traversând şchipătează,
o promisiune neindeplinită.

Chiar şi primavara,
în renaşterea exuberantă,
când tinerii sunt fructe si flori,
când trupul se umple de sevă.

Tu, simţi caderi.

Fugi la fereastră,
Iţi aseazi mâinile pe geam ca să vezi,
 “contre-jour”,
alcatuirea delicată a venelor si articulaţiilor ;
te apucă răsul nestăpânit,
inexplicabil,
şi ochii ţi se măresc.

Te trezeşti din coşmar, strigând :
” Nu există parapet! 
Nu există niciun parapet în jurul lumii.


Vocea repetată-ţi devine frântă de durerea gândului:
“Oamenii riscă să se prabuşească în gol şi să-şi rupă gâtul!”

~ Cretu Ionel ~ 7 noiembrie 2012 ~

Rose, rose per te





Cu degete verzi şi humă udă,
lânga zid,
am sădit trandafir subţire,
cu cinci frunze verzi
şi ţepi care enervează.

Tu, din piaţă, ai vrut boboci,
dar eu prefer să sădesc o mladiţă,
în care bobocii se vor ivi spre încântarea ta,
în amestec de parfum , culoare si rouă,
cu estompări de pluş.

Mereu vei vedea în zori boboci ,
trandafiri sub fereastră.

~ Cretu Ionel ~ 

IN VIS




L-am văzut pe tata,
în vis, mânca muguri de primăvară.
Tatăl meu iubea mugurii de primăveră.
În vis, dinţii lui muşcau muguri proaspeţi;
auzeam clar sunetul,
ca un clănţănit din gura lui.
Un sunet frumos, ca raiul, cum spunea el.
- “Exact ca raiul !”, spunea el.
Mama, in vis, nu era de accord cu el,
Spunând că in vis nu este sunet.
-“Dacă auzi sunet în vis,
înseamna că tu doar l-ai imaginat!”,
spunea ea,
numai că visul îl visam eu şi nu tata.

- “Chiar este raiul tăcut?”,
intrebam eu, în vis.
- “Chiar crezi ca e zgomotos ca aceasta curte de bloc?”,
îmi raspundea , mama, în vis.

În vis, parinţii mei erau împreună;
Mereu îi găsesc împreună, în vis,… şi vorbesc cu ei.

~ Cretu Ionel ~ 9 noiembrie 2012 ~

Omule, n-ai teama, eşti o lume !




Nu trebuie să-ţi rozi genunchii,
târâtoare a deșertului, pocăindu-te.
Trebuie doar să te laşi moale pe animalitatea corpului tău,
şi să-ţi placă ceea ce iubești;
e vorba de bun simţ.

Tu spune-mi despre disperarea ta,
iar eu voi spune despre a mea.
Între timp, lumea merge mai departe.
Între timp, soarele și pietricele clare ale ploii
se deplasează de-a lungul peisajelor,
peste preerii, copaci adânci,
munți și râuri.
Între timp, se-nviorează,
păsări ridicate până la aerul ozonat,
albastru,
se îndreaptă din nou la cuiburi.

Nu contează cine eşti,
cât de însigurat,
lumea îţi oferă din plin imaginație,
dar trebuie să o ceri insistent,
sa fii pasăre migratoare gălagioasa,
dură şi incitantă -
anunțând  pe unde treci, despre tine,
locul familiei şi al casei tale, lucrurile tale.

Omule, n-ai teama, eşti o lume !

~ Cretu Ionel ~ 9 noiembrie 2012 ~

Trandafirul



Unii spun că dragostea-i un râu
Care îneacă trestia firavă…
Unii spun că dragostea-i un brici
Care-ţi face sângele să sângereze…
Unii spun ca dragostea-i ca foamea,
Nevoie dureroasă nesfârşită…
Eu zic că dragostea-i o floare,
Iar tu singura ei sămânţă.



Îi e frică să se frânga inimii
Ce nu-nvaţă nicicând ce-i dansul
Îi e frică de trezie visului
Ce nu ajunge-n veci la-nfăptuire
Îi e frică să nu piardă
Celui ce nu-nvaţă nicicând să dea
Şi-i e frică să nu moară
Inimii ce nu-nvaţă ce-i viaţa.

Când noaptea fu prea singură
Iar drumul, mult prea lung
Crezui tu deci atuncea c-amoru-i
Doar pentru iubiţii sorţii sau puternici
Aminteşte-ţi doar în iarnă
Că-n adâncuri sub zapadă
Stă samanţa ce iubindu-se cu soarele
Se face-n primavară trandafir.