miercuri, 18 iulie 2012

DESCOPERIRE

Am gasit aceasta, hai sa-i zic, romanta, intr-o carte veche, ingalbenita de vreme, creatie epica a unui consacrat intelept, care a stiut sa creeze literatura, lucrare ce e prin excelenta o opera de batranete..... Nu are titlu... era in contextul prozei. Va las sa ghiciti, caci e un nume mare in literatura.

De unde vii doar cu mantaua,
Cand zorii de abia mijesc
Si vantul e-mpletit cu neaua?
Ai vreu canon bisericesc?
Caciula cine ti-a luat-o?
Si-anume mergi fara-ncaltari?
In codru cum de-ai apucat-o,
Pe-asa salbatice carari?

Ciudat! Din cuib caldut el vine,
De unde nu se astepta
Sa pata-asemenea rusine;
Noroc c-avea pe el manta!
Asa l-a pacalit sireata,
Lasandu-l fara niciun strai;
Iar bietul om abia scapat-a,
Gol, cum a fost Adam in rai.

De ce i-a trebuit sa muste
Din acel mar primejdios?
E drept, ca marul de la moara
E peste seama de frumos.
Dar nu-l mai gusta-a doua oara!
Iute din casa a sarit
Si cand a dat de libertate
Cu glas amarnic a izbucnit:

In ochi nu i-am citit tradarea
Caci ma privea cu drag, duios !
Parea cuprinsa de-ncantare,
Iar nu de planul ticalos.
Puteam sa banuiesc o clipa
Ca pieptul ei batea perfid?
Cand se ruga, ca fara pripa
Amor sa stea cu noi, avid?

O noapte-ntreaga, nesfarsita,
Sa para-atat de bucuroasa,
Si-apoi, in zori, ca o smintita
Sa-si strige mama, manioasa!
Atunci rudeniile toate
Au navalit la noi in par:
Erau si frati, matusi, nepoate,
Un unchi batran si inc-un var!

Ce taraboi si ce manie!
Parea ca-s fiare in sobor;
Cereau despagubiti sa fie
Si toti urlau ingrozitor.
De ce napastuiti deodata
Un tinerel nevinovat?
Comoara nu v-a fost pradata.
Nu sunt eu cel calificat.

Caci Amor si-a trimis desigur
La timp, sageata lui aprinsa
Si n-a lasat aici sa moara
Aceasta floare neatinsa.
Atunci s-au repezit la haine
Si la manta, erau turbati.
Cum de-au intrat acolo Doamne
Atati golani neobrazati?

Toti se-ntreceau sa ma injure.
Am scos un urlet fioros
Si m-am uitat iar la perfida;
Avea acelasi chip frumos!
Urma potop de vorbe grele;
La urma toti s-au speriat;
Urland i-am dat pe toti din cale,
Si din caverna am scapat.

Pe voi, fetite de la tara,
De-acuma am sa va evit.
Lasati cucoanelor placerea
De-a despuia cate-un iubit!
Dar daca v-ati deprins cu jocul
Si nu stiti duiosia ce-i,
Schimbati-va mereu amantii,
Dar nu va bateti joc de ei.

Asa, amicul, asta iarna,
Cu glas amar se tanguia.
Dar eu radeam de-adanca-i rana
Caci a avut ce merita,
Ca toti ce ziua mint si-nsala
Un suflet nobil, plin de dor,
Iar noaptea alearga sa petreaca
La moara falsului Amor.


(Este vorba de: ~ Goethe~ In "Anii de drumetie ai lui Wilhelm Meister"~)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu