De cum i-am văzut sânii deasupra cântarului,
între portocala tăiată in două de un calup de săpun,
am iubit-o, căci ea era cea mai frumoasă; am iubit-o,
căci era numai hrană, plina ca o gura plină.
Cu ochi de piper, cu şuviţele-i de vanilie,
cu degetele ca lumânarile aprinse-n sfeşnic,
cum să nu iubesc mirodeniile astea, acest belşug înflorit,
nasul ei- o gura de cămin- pieptul ei, o mare neliniştită.
Daca i-ai şti buzele ce se despoaie,
armonica asta cu două rânduri de nasturi de porţelan:
râsul ei mă sfâşie, cu râsul ei mă coase la loc,
această fântână de bucurie, această jivină vestală,
când buzele ei mă săruta fierbinţi ca un căţelandru
şi mă leagană-ncoace şi-n colo, de nu mai ştiu unde sunt,
buzele ei mă hrănesc ca un prânz
de sălbatec, sau ca o cina de corăbier.
Tu nu ştii privirea ei neagră, de cărbune ce fumegă,
pleoapele ei: storuri încete; ochiul acesta: migdală albă cojită,
dinţii ei înaripaţi, dinţi din vorbe mici de alintare,
şi limba ei ascuţită, fierbinte, limba aceasta cam dezlanţuită.
~ Cretu Ionel ~
http://www.youtube.com/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu