Cântecul Bun
Acestei cărţi în care cântă
Iubirea să îi fie dat
Să te găsească azi la pat,
Tu, a vieţtii mele ţintă?
În clipa binecuvântată,
Să fiu gonit de acest rău,
Chiar de la căpătâiul tău,
Cu dragostea-mi înspăimântată?
– Dar dacă după-orice furtună
Surâde viitorul iar,
Lucit de-un soare de clestar
Pe fruntea-n flori ce se-ncunună,
Iubire să nădăjduim!
Zău, fericiţii toţi din lume
Vor invidia a noastre nume,
Atâta o să ne iubim!
~ Paul Verlaine ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu