Paul Verlaine - Arta Poetica

Ci numai muzica s-o desmierzi.
Precumpaneasca, deci, vers impar,
Mai vag în aer, fara habar,
Usure ce-i, tot usor îl pierzi.

Nu te-avânta cuvântul sa-l alegi
De nu ti-e arma putin dispret:
Cântul de-i tern e cel mai de pret;
Precisu-i nepresis: privilegi.

Priviri ascunse dupa-un voal,
Ziua ce tremura-n amiezi,
Stelele limpezi care le vezi
În cerul serii, autumnal!

Ca numai Nuanta e de folos.
Iata Culoarea. Nu – nicidecum!
Singura Nuanta, mai stie-acum
De vis sa lege vis sfiicios!

Fugi dar de crima ce-o Poanta e,
Spiritul crud si Râsul impur,
Lacrimi smulg ele si din Azur,
Asta fiertura de be-he-he!

Ia elocinta, strânge-o de gât!
N-ar strica – tot esti în forma azi–
Rima în ape cuminti s-o scalzi,
Ca nu-si face iar de cap – dar cât?!

De-atâta Rima, zau ca mi-e sila!
Ce copil surd sau care nebun
Ne-a dat veriga asta drept bun,
Vadit fier vechi de-o freci cu-o pila?!

Ci numai muzica, tot mereu!
Stihul tau fie-acel zburator
Ce-si ia avânt din cei ce mor
Spre noi iubiri, spre-un nou empireu.

Versul tau fie o aventura,
Vântului sora-n zori si-n perind,
Menta si cimbru, câmp înflorind…
Sa stii ca restu-i literatura!