BADEA CÂRŢAN

Badea Cârţan, pe numele său adevărat Gheorghe Cârţan s-a născut în anul 1847, în localitatea Cârţişoara, de la poalele Munţilor Făgăraş, el şi-a dobândit locul în memoria românilor prin faptul că a dovedit, pe deplin, existenţa în rândul ţărănimii româneşti din Transilvania a ideii, dorinţei şi conştiinţei naţionale ce incuba necesitatea unirii tuturor românilor într-un singur stat. Această dorinţă el nutrea să o cultive şi să o dezvolte în scopul realizării unirii Transilvaniei cu România. Badea Cârţan a fost aşadar un simbol al unităţii naţionale. Potrivit lui Nicolae Iorga era un „fanatic ţăran al romantismului naţional ce se privea pe sine ca pe un purtător de misiune superioară, ca un îndeplinitor de porunci ce vin mai de sus”.Copilăria şi adolescenţa şi-a petrecut-o păstorind turma de oi a familiei sale. În această etapă din biografia sa întâlnim momentul în care Badea Cârţan conştientizează că românii din Transilvania nu ar trebui să trăiască separaţi de graniţe de cei din Regatul României. Văzuse pe soldaţii grăniceri români care păzeau graniţa în munţi, văzuse pe ciobanii români din vechea Românie, toţi aceştia vorbind româneşte ca şi el. Atunci conştientizase Badea Cârţan că Munţii Carpaţi nu trebuie să constituie o graniţă între fraţii de acelaşi neam şi limbă şi se deşteptase în sufletul lui dorinţa arzătoare de a contribui prin propriile puteri la unirea Transilvaniei cu România. A crezut în acest vis, pe care l-a transformat în misiunea vieţii lui, până la moarte. Pentru aceasta a învăţat să scrie şi să citească, cu ajutorul prietenului şi tovarăşului său de ciobănie Ion Cotigă, iar în anii în care s-a aflat cu turmele sale de oi în Bărăgan a început să citească, între altele, istoria românilor. Acum citeşte despre luptele purtate de ţările române cu turcii, în timpul marilor domnitori români, despre prima unire a ţărilor române înfăptuită de Mihai Viteazul, despre Revoluţia condusă de Tudor Vladimirescu şi cea de la 1848-1849. Aceste lecturi i-au cultivat şi îmbogăţit înţelegerea asupra trecutului istoric al românilor şi al latinităţii acestora. Izbucnirea Războiului de independenţă în anul 1877 a constituit momentul când Badea Cârţan, consecvent ideilor şi principiilor pe care şi le însuşise, ce i-au fundamentat pentru totodeauna crezul naţional, a considerat necesar să se înroleze voluntar în armata română pentru a contrubui în mod direct, chiar cu preţul vieţii, la dobândirea independenţei de stat a României.Începând cu anul 1881, în viaţa lui Badea Cârţan începe o nouă etapă, când el va deveni cunoscut de către românii de pretutindeni şi va fi apreciat şi elogiat atât în Regatul României, în Transilvania cât şi în străinătate ca un militant-luptător pentru unirea tuturor românilor într-o singură ţară. Primul drum pe care îl face pe jos la Viena, îi oferă şansa să cumpere „Hronica românilor şi a mai multor neamuri” scrisă de Gheorghe Şincai, unul dintre iluminiştii şi corifeii Şcolii Ardelene din secolul al XVIII-lea. Lectura acestei cărţi a avut pentru Badea Cârţan un impact revelator. Era istoria strămoşilor săi pe care instictiv îi simţise deşi nu-i cunoştea suficient cu toate că citise multe cărţi dar, din istoria lui Şincai el aflase toate marile evenimente ale istoriei românilor (2). Concluzia la care a ajuns Badea Cârţan, după citirea acestei cărţi, a fost elocventă în ceea ce a însemnat activitatea sa viitoare : „ Cartea asta sfântă trebuie să fie cunoscută de tot românul, ca să ştie tot natul că poporul românesc se trage de la Roma”(3). De aici a rezultat convingerea sa fermă că fiecare român din Transilvania era necesar să deţină şi să citească o carte în limba română, de aici a izvorât neîtrerupta şi apriga sa activitate, până la moarte, de a răspândi cărţi româneşti şi de a le arăta românilor transilvăneni adevărata lor istorie şi origine latină. Toate acestea au făcut din Badea Cârţan „un om plin de acţiune şi de o perseverenţă rară în idealul său de luminare a ţărănimii prin răspândirea cărţilor”(4).Pentru o bună înţelegere a greutăţilor, pericolelor şi riscurilor de tot felul la care s-a expus Badea Cârţan pentru a-şi duce la bun sfârşit misiunea, este necesar să avem în vedere contextul politic existent la acea vreme în Transilvania. Era perioada dualismului austro-ungar (1867 – 1918), când politica de maghiarizare forţată a românilor transilvăneni devenise o „doctrină de stat”şi s-a manifestat împotriva acestora cu o violenţă barbară!!! Pentru realizarea acestui deziderat – al dispariţiei cu orice preţ al românilor ca naţiune şi ca limbă – ungurii, maghiarii şi secuii au dat legi cu un caracter primitiv şi retrograd utilizând o varietate de mijloace punitive: 1868, „Legea naţionalităţilor”, prin care în Ungaria era recunoscută o singură naţiune, cea maghiară; 1879, „Legea Trefort”, care prevedea obligativitatea predării în limba maghiară în toate şcolile; 1897, „Legea numirii de localităţi”, prevedea ca toate denumirile localităţilor locuite de nemaghiari să fie maghiarizate şi înregistrate în actele oficiale numai în limba maghiară; 1907, „Legea Apponyi”, prevedea desfiinţarea şcolilor confesionale româneşti, etc. La acestea s-au adăugat maghiarizarea forţată a numelor de persoane, colonizarea elementelor maghiare în zone locuite de români, reprimarea brutală a tuturor manifestărilor naţionale româneşti, cum au fost mişcarea Pronunciamentului de la Blaj, înfiinţarea Partidului Naţional Român din Ardeal, Mişcarea Memorandistă, etc. În aceste condiţii, în care românii transilvăneni erau supuşi deznaţionalizării, Badea Cârţan reuşeşte să aducă din România în Transilvania, pe cărările ascunse ale Munţilor Făgăraş şi Bucegi, cca. 100 000 de cărţi, reviste şi ziare româneşti pe care le distribuie ţăranilor şi oamenilor simpli, învăţătorilor şi preoţilor români. „Timp de peste 30 de ani a trecut Munţii Carpaţi urcând şi coborând cu desagii mari şi grei încărcaţi de cărţi româneşti, adunate din vechea Românie. Ţinând seama că în epoca amintită cartea nu era la îndemâna oricui, oricine îşi poate da seama de munca uriaşă pe care a trebuit s-o depună acest ţăran entuziast şi modest, spre a le răspândi în satele ardelene…”(5). S-a spus pe bună dreptate că pe unde mergea Badea Cârţan se crea o stare de optimism naţional românesc, de speranţă şi încredere nemărginită într-o apropiată eliberare naţională (6). În timpul primului său drum la Bucureşti, el îl cunoaşte pe istoricul V.A.Urechia, pe atunci preşedintele Ligii Culturale, care, fascinat de inteligenţa şi credinţa profundă a acestuia în unirea tuturor românilor într-un singur stat, îl prezintă unor numeroase personalităţi culturale şi ştiinţifice româneşti, ziarişti şi reprezentanţi ai Bisericii Ortodoxe. Cu această ocazie, citind fragmente din istoria Romei („Ab urbe condida” – „De la fondarea Romei”) a lui Titus Livius pe care i-a recomandat-­o profesorul Urechia, se pare că Badea Cârţan s-a decis să facă prima sa călătorie la Roma. Intenţia sa era precisă, să se convingă despre latinitatea românilor şi să vadă Columna lui Traian despre care auzise şi citise de atâtea ori. Referindu-se la hotărârea de a face această primă călătorie la Roma (a efectuat trei drumuri la Roma), Badea Cârţan spunea în ziarul „Poporul Românesc” că: „Într-o bună dimineaţă, în anul …96, ce-mi trăzneşte p-în cap, zic : mă Cârţane, tu trebuie să te duci drept la Roma, să vezi cu ochii cine a fost moş-to şi strămoş-to. Şi dusu-m-am! Douăzeci de zile-n cap am mers pîn la Viena şi de aici alte douăzeci şi trei pîn la Roma”(7). Prima sa vizită la Roma îl face pe Badea Cârţan să fie cunoscut în străinătate. Cu sprijinul Legaţiei României din Italia, Badea Cârţan a cunoscut mari personalităţi, oameni politici, ziarişti,etc. A fost primit în audienţă de primarul Romei, la Vatican de cardinalul Rampolla, de numeroşi membri ai guvernului italian şi chiar de regele Umberto I, de la care a primit cadouri în cărţi şi o fotografie de doi metri a Columnei lui Traian. A vizitat Senatul, Forumul roman, Muzeul Vaticanului, Parlamentul italian. Peste tot, Badea Cârţan a impresionat în mod admirabil stârnind simpatie, interes şi admiraţie faţă de el şi români în general. Nu în ultimul rând, patriotismul său exprimat prin convingerea fermă că românii din Transilvania se vor unii cu cei din vechea Românie într-un singur stat, argumentaţiile sale, din timpul discuţiilor pe care le-a avut cu numeroase personalităţi italiene, simple dar pline de profunzime şi de adevăr istoric, au generat un real curent de susţinere al cauzei românilor ardeleni, în lupta acestora pentru eliberare şi unitate naţională. În dorinţa sa de cunoaştere, Badea Cârţan călătoreşte în numeroase alte ţări: Franţa, Germania, Austria, Elveţia, Turcia, până la locurile sfinte de la Ierusalim. Nicăieri, însă, nu s-a simţit mai bine ca în Italia despre a cărei capitală spunea „Roma e mama noastră”. Un lucru semnificativ s-a produs pentru Badea Cârţan în timpul celei de a treia călătorii la Roma, în timpul desfăşurării Congresului Orientaliştilor (1899). Prezent la şedinţele congresului Badea Cârţan a avut mulţumirea sufletească, pe deplin meritată, să vadă cum istoricii români au desfiinţat fără drept de apel „teza” istoricilor unguri care contestau latinitatea poporului român şi a limbii române. Argumentaţia documentată ştiinţific a delegaţiei române privind caracterul latin al genezei limbii şi poporului român şi a continuităţii acestuia după retragerea aureliană au reconfirmat, o dată în plus, pentru Badea Cârţan, fundamentul latin al neamului său. Delegaţii la congres i-au acordat lui Badea Cârţan marea cinste de a depune o coroană din bronz la Columna lui Traian.Activitatea entuziastă pe care Badea Cârţan a desfăşurat-o în slujba emancipării culturale şi naţionale a românilor din Transilvania pentru realizarea idealului naţional al acestora de unire cu România i-au atras consideraţia, prietenia, încurajarea şi sprijinul unor mari personalităţi ale vremii. Între acestea s-au numărat: Take Ionescu, Duiliu Zamfirescu, Barbu Delavrancea, Alexandru Vlahuţă, Spiru Haret, Nicolae Titulescu, Petre Antonescu (marele arhitect,) Nicolae Iorga, I.L. Cragiale, George Coşbuc, Grigore Tocilescu, B. P. Haşdeu, C. Istrati, ş.a. El a ajutat mult activitatea unor societăţi culturale româneşti cum au fost ASTRA şi Liga Culturală Română, pe lângă răspândirea cărţilor acestora, prin realizarea unei punţi de legătură între acestea şi marea masă a românilor simpli transilvăneni.În toată perioada sa de cărăuşie a cărţilor din România în Transilvania, Badea Cârţan a fost supus unei suprevegheri stricte poliţieneşti din partea autorităţilor Ungariei dualiste. A fost, de nenumărate ori, bătut, maltratat, judecat şi arestat pentru „vina” că se încăpăţâna să se considere român într-o Ungarie care nu recunoştea legal decât o singură naţiune, cea maghiară! A suferit condamnări pentru că aducea cărţi româneşti pentru românii ardeleni, pentru că a fost la Roma şi Paris unde a militat pentru unirea Transilvaniei cu România. De multe ori cărţile pe care le trecea cu atâta trudă peste munţi i-au fost confiscate şi distruse aşa cum s-a întâmplat în iunie 1907, la Braşov, când 76621 de cărţi româneşti au fost arse de poliţia ungară !Badea Cârţan încetează din viaţă la 7 august 1911, după ultimul său drum pe care l-a făcut peste munţi în România, fără a putea să-şi vadă împlinit visul lui cel mai scump – unirea Transilvaniei cu România. Dar, pe monumentul său mortuar, din cimitirul de la Sinaia, este scris foarte sugestiv „G. Badea Cârţan doarme, visând întregirea neamului său – 1911”Prin tot ceea ce a făcut în viaţa sa, Badea Cârţan a rămas în conştiinţa românilor ca un apostol şi un simbol al luptei naţionale a românilor din Transilvania pentru desăvârşirea unităţii naţionale româneşti.
Sursa: Cronici din Gerulia