ŢARA MEA E CA O FRUNZĂ

Ţara mea e ca o frunză, 

Verde, grasă, cu osânză.
Trag din ea viermi şi lăcuste,
Trag, în pantaloni şi-n fuste,
Fară ruşine, fară milă,
Bătrani perverşi de o copilă!
La umbra ta au scris poeţii
Atâtea versuri minunate!
Dar acuma dorm băieţii
Sub cruci de bârne aplecate.
Se odihnea la tine, vântul
Şi păsări se-ntreceau cu cântul.
Mai venea divina muză…
Ce-i cu ea? O fi lehuză?
Ori de noi acum se-amuză
Cum tot dăm în van din buză?

Vine toamna, iar, îndată,
Frunza ţării-i scuturată
Şi de toţi, pe jos, călcată.
Cât timp ai fost frumoasă fată,
Te-a violat clica ingrată,
Dar iubită, răsfăţată,
Nu ai fost tu… niciodată!
Mamă n-ai avut, nici tată,
Doar o hoardă desfrânată,
Biata frunză deflorată!

~ George Safir ~