Deja vu

Căldura sub cearsaf
îl reţine.
Ghicea cu ochii
chipul ei, buzele întredeschise
care scoteau un zumzet
ca de insectă, auzindu-l,
din ce în ce mai discret
şi reglând
răsuflarea, parcă vinovată, a lui.
Renunţare, tandreţe nebună
şi emoţie disperata:
"Ea sunt eu", îşi spuse.
Patul, creuset de topire
a celor doua voinţe:
a lui dizolvată în pastă feminină;
aliaj impur, sfidând timpul.
Zâmbi, gândind:
"Era nevasta lui şi
dreptul lui de a o poseda, răni
şi pedepsi în plăcere.
Se va istovi si va putea dormi."
Rămase nemişcat, respirând ca un hoţ
şi închise pleoapele.
Auzi scârţait pe acoperiş
şi o pisica alergând
pe olane, mieunând.
Simţi un fior pe cearşaf,
un val care muri la marginea bărbiei.
"Se mişca (gandi el); măna ei mă va atinge".
Deschise ochii şi-i închise imediat,
hoţeste, în timp ce o febra
punea stăpânire pe el,
fibră cu fibră, pe tot trupul său.
Un minut fără sfârşit.
Doua minute.
Ea nu mai dădea semne de viaţă.
Furişat se aplecă deasupra ei,
îi atinse cu degetele buzele desfăcute.
- Tâlharule! Spuse ea in mijlocul unui oftat...

~ Creţu Ionel ~