O ALTA TOAMNA, UN ALT AN CARE TRECE

O altă toamnă, un alt an care trece,
Încă o dată, dorul și memoria mănâncă sufletul.
Lacrimi din trecut imi jefuiesc ultimele puteri;
Nu mai sunt obstacole să oprească întrebările mele.

O altă durere îmi aminteşte timpul trecut,
Și cineva a rămas întotdeauna la sfârșitul lunii august;
Se află în sol sub copacul bătrân impodobit cu aur efemer:
Fotografie alb-negru, care prezinta o perspectivă neobișnuită.

Și cu mine ce-i? Ce a fost, a trecut deja.
Timpul șterge din nou gândurile în pulbere.
Ne amintim cum a fost bine.
Până când, în comă, au rămas cuvinte captive, nespuse.
Electroșocuri pe magistralele realitaţii. Toate live.
Septembrie, luna care poate să sfâşie inima sau sa o incendieze.
Să te iubesc, să te urăsc, toamnă??? Surprinzi! Mereu eşti diferită !
Îmi îngrop cu greu picioarele in frunzişul năclăit de culoare.
Voi scruta cu intermitenţă distanța spre carele cerului albastru, căutand un far.
Înapoi, acasă întors, îmi voi lua lacrimile pe umăr.
Pentru cine nu este încă avizat, îi sugerez să-şi deschidă simţurile....
Sigur va primi in memorie ceea ce a rezervat noua toamnă.
Cerul, in continuare va curge.
Tot trecutul nostru se scurge, în timp ce noi așteptăm.
Se scurge pe trotuarele umede, prin tunele de clepsidre uriaşe; 
Sfidând gravitaţia si gravitatea. Prin ploi ușoare, mocăneşti.
Curgerea mă ia şi pe mine? Caută să mă arunce în abis?
Atunci te urăsc, toamnă,... pentru cruzimea ta!
Cu slabele mele puteri si fără un ajutor, eu nu te pot soma,
Nu te pot opri şi auzi, dar cel puțin ascultă-mă!
Priveşte! Noroie culori cenuşii și.... uită-te !!! 
Nu ţi-e milă de copacii goi? Vrei tu asta, pentru oameni?
Îi tot dai cu dungi de gri și taci, în timp ce eu te întreb.
Te urăsc, cateodată, toamnă, dar de multe ori te mai şi iubesc.

~ IONEL ~ 30 AUGUST 2012 ~