Noi amândoi si astăzi, ingemanaţi in gânduri,si tânguiri comune ca într-atâtea rânduri.
În faţa-mi e cea dragă şi-un dulce zvon adie,
sunt fericit si totuşi e şi-o melancolie:
o dragoste mai veche, avută-n altă viată,
cu rădăcini profunde,din amintiri, se-agaţă.
Speriat de rabufnire, tuşesc, ca să maschez
şi caut un subiect de suflet, pe loc să etalez:
- Iată iubito luna pe boltă acum rasare!
Lumina ei se pune pe orice pom si floare,
iar cand va trece dealul şi-o merge la culcare,
de dincolo,din spate, va fi o fulgerare....
de zori,... apoi lumină mare, căci soarele răsare.
Astfel, amurg si răsărit... întreaga lume-o mână,
unde, ba durerea, ba fericirea,... intr-una e stăpână.
~ Creţu Ionel ~ 21 august 2012 ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu