RESIMT SARACIA IUBIRII

Aş vrea să vă iubesc oameni - semeni ai mei cu grai-

Aşa cum grădinarul îşi iubeşte florile,

Şi câmpul  umbra ierburilor sale;

Şi asta nu pentru că mi-aţi dat prilejul s-o fac,

Ci pentru că-n apele tulburi ale ochilor voştri

Am văzut umbre ale morţii şi propria-mi umbră, gata sa se înece.

Credeţi-mă, de v-aş putea plăti cu cea mai sfântă monedă,

Toata vrăjmăşia cu care mi-aţi întâmpinat paşii,

Aş fi pe deplin mulţumit!

Încerc de multă- de foarte multă vreme-

Să vă altur marei iubiri cosmice,

Dar trufia şi egoismul vostru au crescut prea mult

Şi nu mai încap oameni în sufletul meu.

Iată, florile s-au deschis şi cupa cerului s-a umplut de puritate!

Glasurile lor au răsunat de miresme

Ca nişte clopoţei, dar voi oamenii nu le-aţi auzit,

Nu le-aţi înţeles... le-aţi smuls

Fără milă cu limbă cu tot şi nepăsători

Le-aţi supus tiranicei voastre pofte....

Şi totuşi aş vrea să vă iubesc oameni

Şi să vă trec prin focul dragostei mele,

Iar cenuşa trufiei şi-a egoismului vostru

S-o risipesc în vânt, în cele patru larguri de zare

Şi purificaţi să vă-ntâmpin  pe-un ram înflorit

Sub calda privire a soarelui tată!

Creţu S. Ionel