urcă din tină o agheasmă.
Apoi auzi, cam in surdină:
un ram suspină de-o-aromă.
Fiind in noi, aşa gingaşă
topirea minunatei taine,
Deodata sufletul se lasă
si visul, repetat, revine.
Ce mai vorbim de raţiune?
Când arşiţa aprinsă ne doboară,
nu te opui, vapaia e solară,
în mine, amintirea ta coboară!
~ Creţu Ionel ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu