marți, 14 august 2012

CA FIECARE PASĂRE, PIERIM




De câte ori caut la rădăcină
Ca să mai stau de vorbă cu cei duşi,
În lan, tot mai aud cum mai suspină
Cei ce-au trudit şi-n maci au fost răpuşi.

- Bă,.. taică mare,... tu ai vrut pământul
Când te-a-mpuşcat în răzmeriţă-atunci?
De ce-ai fi luat cu tine-n ochi tot cerul
Şi toată frumuseţea-acestor lunci?

În limba noastră-n care şarlatanii
Râd de declinul trist al neamului,
Din glia-ntinsă, alungaţi, ţaranii,
Îngroapă-n brazdă rana Dorului.

Mă-ntreb, ţaranii mai sunt talpa tarii
Care-a pus în brazdă insăşi viaţa ei?
Unde ne sunt bărbaţii dârji, învingătorii,
Care-au purtat pe scuturi vis al patriei?

Din când în când s-aude câte-un glas
Scâncit sau plâns, dar fără să mai doară:
- "Murim, luptăm, şi apărăm!", dar ce-a rămas?
Doar limba ce-o-ngropăm cu noi, ca o comoară.

~ Ionel Cretu ~ 15 august 2012

http://www.youtube.com/watch?v=pVwXbtRNNE0

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu