CA FIECARE PASĂRE, PIERIM

De câte ori caut la rădăcină
Ca să mai stau de vorbă cu cei duşi,
În lan, tot mai aud cum mai suspină
Cei ce-au trudit şi-n maci au fost răpuşi.

- Bă,.. taică mare,... tu ai vrut pământul
Când te-a-mpuşcat în răzmeriţă-atunci?
De ce-ai fi luat cu tine-n ochi tot cerul
Şi toată frumuseţea-acestor lunci?

În limba noastră-n care şarlatanii
Râd de declinul trist al neamului,
Din glia-ntinsă, alungaţi, ţaranii,
Îngroapă-n brazdă rana Dorului.

Mă-ntreb, ţaranii mai sunt talpa tarii
Care-a pus în brazdă insăşi viaţa ei?
Unde ne sunt bărbaţii dârji, învingătorii,
Care-au purtat pe scuturi vis al patriei?

Din când în când s-aude câte-un glas
Scâncit sau plâns, dar fără să mai doară:
- "Murim, luptăm, şi apărăm!", dar ce-a rămas?
Doar limba ce-o-ngropăm cu noi, ca o comoară.

~ Ionel Cretu ~ 15 august 2012

http://www.youtube.com/watch?v=pVwXbtRNNE0