Ca toti oamenii sociabili care se lipsesc cu usurinta de societate , am un simt inascut al ospitalitatii. Imi cinstesc oaspetii fara a ma deghiza sau a-mi deghiza casa: “Casa mea miroase ca la tara, spun eu. Nu sunt dintre aceia care camufleaza mirosul de cimbrisor cu tamaie, nici izul din ograda gainilor cu esenta de trandafiri”. De fiecare data sotia mea incearca in ajun
ul primirilor sa propuna un meniu tot mai sofisticat, dar eu ii descurajez toate proiectele de reforma, schimband mereu conversatia, eu fiind adeptul simplitatii si meniului de picnic, ceea ce o nemultumeste profound. Nu mai departe ieri, de exemplu, oaspetii nu pareau sa regrete acest lucru, incepand cu Magda, o prietena a sa, care cinstea toate bunatatile simple oferite. Alin, pe care de abicei nimic nu-l putea uimi, mergea din surpriza in surpriza. Guvizile fripte pe salvie, servite ca aperitiv, dupa ce i-au strepezit limba si i-au socat gusturile traditionale, i-au starnit pofta de mancare. Inghitise pe nerasuflate o pulpita de pui imbracata in foi de vita si impanata cu urechiuse de stejar; iar cand s-a servit un antricot de vitel inabusit in piure de ciuperci, a scos un adanc oftat de placere, ca sa geama apoi la prima inghititura.
Acum, nu se mai grabea si participa la conversatie, nu fara a inghiti intre doua replica bucati mari de tort: un tort de alone acoperit cu un jeleu de smeura salbateca, specialitatea doamnei mele. Titus, un var al sotiei, care bea zdravan, privea toata lumea cu o dulce euforie. Se bucura de buna dispozitie a batranului Nea Nelu, de pudoarea fiicei sale, de gratiile lui Cristi si de spiritul Lilianei, sotia sa , al carui decolteu ii inspira proiecte lascive. Nu se nelinistea vazand-o schimband ocheade de complicitate cu Alin . La urma urmei invitatii nu erau niste oameni de lemn, iar aceasta gimnastica a privirii nu facea rau nimanui. Eu nu sunt chiar de aceiasi parere. Desi virtutea Lilianei este ultima mea preocupare, nu-i iert deloc lui Alin ca o fixeaza in public cu un suras cu atat mai coplesitor cu cat avea gura plina. Aceasta desconsiderare a convenientelor care astazi trece , drept o forma de rafinament, ma ispiteste sa ma supar, dar placerea de a fi mancat bine, de a bea in tovarasia familiei mele, alaturi de prieteni, mi-a domolit aceste porniri. Imi era de ajuns sa-mi privesc nepotii si nepoatele, care erau dispusi in capatul celalalt al mesei si asta ma facea nepasator si fericit. Nepoata-mea Laura, deja cu aere de domnisoara, il asculta pe Ciprian, fiul lui Alin, cu un aer grav si putina rautate in privire. Lumanarile de pe masa nu-l lumina niciodata chipul in intregime. Parea, dealtfel, ca-i place sa fuga de lumina, pentru a se intoarce apoi la ea pe nesimtite cu un fel de timiditate lacoma. Gura i se incalzea la flacara, timp de o clipa. I se vedeau buzele severe cum se intredeschid si doua pete roz natural, intinzandu-se spre pometi. Uneori arunca o mana intr-o raza, o mana palida cu degete subtiri care se ascundeau apoi in umbra, sau isi pleca parul in fata, acoperindu-i-o. Laurei ii placea aerul convins al lui Ciprian si emotia aceea mai intima care mocnea sub dinamismul si increderea vorbelor lui. “Iata un om, parca gandea ea, care nu bajbaie in viata.” Se simtea tanara si fara experienta cand el ii evoca responsabilitatile lui, de mare softest, de la serviciu, dar avea apoi un sentiment aproape matern cand acest tanar, mult mai in varsta ca ea, ridica spre ea niste ochi arzatori. In acelasi timp si aproape inconstient, pandea manevrele lui Alin si se enerva, in ascuns, constatand ca inchipuitul asta nu se ocupa decat de Liliana. Il dispretuia din tot sufletul, desi era tatal lui Ciprian, darn u putea san u fie tulburata de indrazneala lui si de acea candoare impure care ii dadea atata farmec. Ciprian parea ca se simte bine ca s-a intrecut cu bautura. “ Acest capriciu imi este indispensabil, parea ca gandeste el. Am nevoie sa uit de existenta mea de castor si de programele mele care ma obsedeaza. As putea sa-i fiu tata acestei fetite, dar ce importanta au cifrele, prudenta si simtul ridicolului. Nu este inutil sa te frigid din cand in cand.” Eu ascultam distrat confidentele lui Ciprian care ii vorbea Laurei si din cand in cand ma intorceam catre el , pozand un respect, care nu era sincer. Savuram un rachiu de drojdie vechi, din acela de care se zice ca timpul il roade, si ma preocupa chipul inflacarat al farmacistului, in timp ce o fraza imi tot revenea in minte, cu insistenta favorabila a alcoolului: “Omul imbibat cu alcool incepe sa semene cu o patlagica rosie.” Imi amintesc cu aceiasi insistenta de masa mea de nunta. Atunci tanara mea sotie, intimidata de mine despre care multe nu le stia, asteptase desertul ca sa rada din toata inima. Bauseram atunci de mai multe ori din aceiasi cupa de sampanie cu degetele impletite pe cristal. Hotarat lucru, vinul aranjeaza mereu bine lucrurile. Ca si acum, cand la aceste intalniri spumoase aducerile aminte devin vii si se succed multe déjà vu. Si totusi eu am devenit un carcotas odata cu trecerea timpului, care cauta cu asiduitate mediul pentru a resimti.
~ Ionel~ 6 august 2012~
Semnul meu distinct in lumea memorabilă
.jpg)
.jpg)
.jpg)
.jpg)
