EXERCIŢIU DE FRAZA LUNGĂ

O zi din viaţa unui pensionar, la inceput de toamnă

M-am trezit din somn zâmbind. M-a smuls deşteptătorul dintr-un somn profound, că mi-am jurat ca in fiecare dimineaţă să mă culc devreme şi să ma scol la oră fixă. Am îndepărtat din program punctele neplăcute, deoarece întrebarea daca să mă rad sau nu, a luat amploarea unei adevărate probleme si abia când am dus mâna caldă din aşternut la bărbia rece m-a surprins relativ neînsemnata mea nemulţumire, fapt ce m-a determinat  să caut bănuitor motivele şi, în cele din urmă, sa strâmb din buze, schiţând recunoscutul surâs, până când (după cateva secunde) mi-am dat seama cât sunt de idiot, ca un om de 63 de ani să stea dimineaţa pe întuneric, în pat şi să rânjească în neştire, aşa că mi-au revenit colţurile gurii la punctul de plecare şi am întampinat cu faţa normală necesitatea de a respecta programul normal de dimineaţa: cinci minute de semitrezie în pat, scularea cu avânt părelnic, fără să fac lumină, deschiderea ferestrei, scoaterea pijamalei, zece genoflexiuni cu braţele întinse, privind pe fereastra  către caisul mare care-şi înalta scheletul in negura dimineţii, către ceaţa care pluteşte deasupra pământului şi îmi închide privirea către râu, către casa de peste drum si către batrânul cu pălariuţa de pânza tare ca un clop oşenesc, pescuind cu undiţa, pe care il ştiu a fi medicul pensionar al satului. Cu un zel deznădăjduit îmi masez apoi abdomenul ce ( poate exagerez) a luat proporţii in ultima vreme ;i-mi strig salutul de dimineaţa în ceaţă, la care bătrânul doctor îmi răspunde cu o voce subţire.

Renunţ, ca de fiecare dată, să-l mai întreb pe bătrân cum îi merge cu pescuitul, fiindcă nu ştiu dacă o conversaţie cu glas tare nu ar izgoni peştii şi poate l-ar supăra. Străbat în linişte, cu pas sigur coridorul, deschid cu grijă uşa de la baie fiindcă scârţie şi intru. Când ies nu mai sunt prevăzător să nu mai fac zgomot, căci trebuie să-mi scol, ca de obicei, soţia. Unde mai e vremea când, cu ceva ani in urmă, mă furişam, intotdeauna gol si dârdâind în camera ei şi, mângâind-o o trezeam cu propriile-mi cuvinte sau citate???  Intr-o dimineaţa ca aceasta aş fi zis: "E ceaţa cade frunza, dar nu te necaji, sarută-ţi doar iubitul şi ziua cenuşie el îţi va auri!"….; da!..., …iţi va auri !!!, aşa aş fi zis!  Acum mă mulţumesc să deschid uşa şi să şoptesc sfios, cu un oarecare aer de vinovăţie: "Trebuie să te scoli! ", şi dau fuga în camera mea să mă îmbrac. Cele cateva minute caştigate astfel le folosesc pentru a deschide calculatorul, a intra pe facebook, a raspunde unor eventuale comentarii, sau a da nişte “I like”, ori pe yahoo mail , pentru a răspunde mesaje primite, apoi trec în revista presa şi din când in când mă uit la ibricul de cafea. Fug in curtea păsărilor, strigând in acelasi timp că e gata cafeaua, deschid la ele, schimb apa si le dau raţia zilnică de hrană, arunc apa din cele doua cutii din plastic transparent şi recuperez cele doua broscuţe ţestoase , Andro şi Meda, lăsate în grija de nepotelul meu (de cinci ani), mutându-le intr-un mediu mai apropiat de mediul lor natural, improvizat dintr-o cadă de baie, în care am pus apă , pietre si plante adecvate . Mă întorc la cafea şi trec în revista lista de treburi, având in vedere prioritar activităţile pragmatice , implementate datorita sezonului: Scoaterea butoaielor si a căzilor , spălarea si umflarea lor pentru etanşare, curaţire teascului, igenizarea pivniţei, verificarea  şi intreţinerea solarului. În acelaşi timp schimbăm între noi, in fata ceştilor, impresii şi idei despre ce avem de făcut şi……..............................nu vă mai plictisesc, m-apuc de treabă. Sigur, din când in când voi reveni la facebook să văd ce mai faceţi. Cam asta-i viaţa mea de pensionar. E frumoasă, e palpitantă, e plicticoasă? Fiecare cum şi-o face. Important este sa fii viu, sa mergi mereu mai departe.

~ Cretu Ionel ~
~ toamna anului 2011~