~ din Goethe~ Anii de drumetie ai lui Wilhelm Meister~

...........................................

De unde vii doar cu mantaua,

Cand zorii de abia mijesc

Si vantul e-mpletit cu neaua?

Ai vreun canon bisericesc?

Caciula cine ti-a luat-o?

Si-anume mergi fara-ncaltari?

In codru cum de-ai apucat-o,

Pe-asa salbatice carari?

Ciudat! Din cuib caldut el vine,

De unde nu se astepta

Sa pata-asemenea rusine;

Noroc c-avea pe el manta!

Asa l-a pacalit sireata,

Lasandu-l fara niciun strai;

Iar bietul om abia scapat-a,

Gol, cum a fost Adam in rai.

De ce i-a trebuit sa muste

Din acel mar primejdios?

E drept, ca marul de la moara

E peste seama de frumos.

Dar nu-l mai gusta-a doua oara!

Iute din casa a sarit

Si cand a dat de libertate

Cu glas amarnic a izbucnit:

In ochi nu i-am citit tradarea

Caci ma privea cu drag, duios !

Parea cuprinsa de-ncantare,

Iar nu de planul ticalos.

Puteam sa banuiesc o clipa

Ca pieptul ei batea perfid?

Cand se ruga, ca fara pripa

Amor sa stea cu noi, avid?

O noapte-ntreaga, nesfarsita,

Sa para-atat de bucuroasa,

Si-apoi, in zori, ca o smintita

Sa-si strige mama, manioasa!

Atunci rudeniile toate

Au navalit la noi in par:
Erau si frati, matusi, nepoate,

Un unchi batran si inc-un var!

Ce taraboi si ce manie!

Parea ca-s fiare in sobor;

Cereau despagubiti sa fie

Si toti urlau ingrozitor.

De ce napastuiti deodata

Un tinerel nevinovat?

Comoara nu v-a fost pradata.

Nu sunt eu cel calificat.

Caci Amor si-a trimis desigur

La timp, sageata lui aprinsa

Si n-a lasat aici sa moara

Aceasta floare neatinsa.

Atunci s-au repezit la haine

Si la manta, erau turbati.

Cum de-au intrat acolo Doamne

Atati golani neobrazati?

Toti se-ntreceau sa ma injure.

Am scos un urlet fioros

Si m-am uitat iar la perfida;

Avea acelasi chip frumos!

Urma potop de vorbe grele;

La urma toti s-au speriat;

Urland i-am dat pe toti din cale,

Si din caverna am scapat.

Pe voi, fetite de la tara,

De-acuma am sa va evit.

Lasati cucoanelor placerea

De-a despuia cate-un iubit!

Dar daca v-ati deprins cu jocul

Si nu stiti duiosia ce-i,

Schimbati-va mereu amantii,

Dar nu va bateti joc de ei.

Asa, amicul, asta iarna,

Cu glas amar se tanguia.

Dar eu radeam de-adanca-i rana

Caci a avut ce merita,

Ca toti ce ziua mint si-nsala

Un suflet nobil, plin de dor,

Iar noaptea alearga sa petreaca

La moara falsului Amor.

.......................................