sâmbătă, 30 iunie 2012

DECLARATIE


Ştiu, nu sunt pur, o ştiu prea bine!
Dar dragostea ce arde-n mine,
Cum fieru-ncins albeşte, mă va purifica,
O, precum fieru-ncins!...Nu stărui,
Nici mă fălesc, dar adevăru-i
Că pot din flacăra-mi să-ti dărui
Gingaşe flori si zbenguiri, care te-or fermeca!

~ Cretu Ionel ~ Iunie 2012 ~

Barbatul si femeia -muzica moonlight sonata Beethoven

vineri, 29 iunie 2012

DESPRE FRUMOS



Până la Platon, „frumosul” a primit două definiţii principale. Cea dintâi spune că „frumosul” este adecvaţia unui lucru (sau a unei fiinţe) cu finalitatea (scopul) ei. A doua definiţie spune că „frumosul” este “ceea ce produce plăcere prin intermendiul văzului şi / sau auzului” sau, mai scurt, “plăcerea care vine prin auz şi / sau vedere” (Hippias Maior, 297e-298a: “to kalon esti to di' akoês te kai opseôs hêdu”). Thoma din Aquino va repeta, peste secole, definiţia.
Platon, in "Banchetul" , respinge ambele definiţii pentru motivul că există şi un „frumos” în sine (un “frumos ca atare”), care nu serveşte vreunui scop (deşi „frumosul” ca formă este finalitatea supremă a unei vieţi înţelepte) şi nici nu ţine de senzorial, nefiind accesibil auzului, văzului sau pipăitului.

Balada Ciprian Porumbescu

joi, 28 iunie 2012

ADULTERUL



Cuvintele ei incepura sa-i vibreze-n cap...
Nu putea sa lase lucrurile in voia lor.....
Trebuie sa le exploreze si sa le cantareasca in minte.
Senzatia de rapt de sentimente se produse neasteptat;
L-a luat prin surprindere.
N-o intrebase decat „de ce”?, dar
Tonul ei amorf si studiat il turba.
Nu-i venea sa creada ce auzise....... si dispretul ei!...
Oare totul a fost o minciuna?
Cand i-a pomenit de sotul ei
A devenit isterica, intrerupandu-l
Cu nimicitoare bruschete:
Nu-ti dau voie sa vorbesti usuratic
Despre el. N-as putea niciodata
Sa fac ceva care sa-l supere.
Uluirea lui atinse apogeul!
Atunci , de ce? Totul a fost un fals?
Perplexitatea lui il facea sa se balbaie
Si sa baiguie. La incolacit din nou,
Spunandu-i: Prostule! Nu te-i temut
Niciodata de dragoste? N-ai fost
Flamand de ea niciodata?
Esti mic! Nu stii cat de primejdioasa
Poate fi dragostea! Si l-a lasat
Incremenit, nemaiprivit si uluit....
Fuse.... , fuse(?) ...si se duse!
~ Ionel ~ iunie 2012~

miercuri, 27 iunie 2012

FAŢA ADEVĂRATĂ A ROMÂNILOR, REVERSUL PREZENTĂRILOR FĂCUTE DE CEI CARE NE PREZINTĂ NUMAI NEGATIV


Noi ne uitam la televizor la toate nulităţile si de oamenii prezentaţi mai jos ştie foarte putina lume.
O idee propagata destul de puternic in societatea româneasca de astăzi este ca, deloc mândri cu originea lor, unii dintre romani afirma ca toate aceste prilejuri de mândrie naţionala ţin doar de domeniul trecutului, ca România de astăzi ar fi... o "tara bolnava", fara civilizaţie, fara personalitati marcante, ea fiind mereu "codaşa Europei".
Pentru a contracara astfel de teorii negativiste, menite sa-i tina pe romani "la locul lor" (si depărtându-i de tradiţia si sufletul neamului romanesc), teorii stabilite de cei ce se doresc "Atotputernicii Lumii", vom oferi si o serie de realizări ale geniului romanesc ale ultimilor ani:

* Dr. fiz. Eugen Pavel, de la Institutul de Fizica Atomica de la Magurele, a realizat un CD ROM (din sticla) cu o capacitate de stocare de 15.000 ori mai mare decat a unuia obisnuit. Pe 5 astfel de CD uri ar putea fi stocata intreaga Biblioteca a Academiei Romane, iar informatiile ar putea rezista... 5.000 de ani!!! In noiembrie 1999, inventia sa a fost premiata cu medalia de aur la Salonul Mondial al Inventiilor "Bruxelles Europa", iar autorul doreste cu orice pret producerea de serie in Romania . Dar forurile din Romania intarzie la nesfarsit formalitatile...

* Constantin Pascu a realizat in anul 2000, in premiera mondiala, un aparat care purifica aerul in spatiile de locuit: distruge bacteriile din aer, retine praful si fumul de tigara, atmosfera devenind "ca in salina sau pe litoralul marin". Instalarea acestui aparat costa atunci doar 480.000 lei!..

* Petrica Ionescu este cel mai important regizor de opera dupa Zefirelli (afirmatie facuta de George Astalos, in ian.2001)

* Romania a castigat Campionatul Mondial de bridge (considerat de multi drept cel mai inteligent joc de carti) pe Internet, in 1611.2000 (107 - 75 cu SUA in finala).

* La salonul inventiilor de la Geneva (aprilie 2001), Romania s-a clasat pe locul I in privinta numarului de premii obtinute si pe locul II (dupa Rusia) ca numar de inventii prezentate. Adica a luat premii pentru toate cele 62 de inventii prezentate (22 premii I; 18 premii II; 22 premii III)!! Delegatia romana s-a mai intors de la Geneva si cu 4 premii speciale din partea delegatiilor altor tari, un premiu de creativitate (pentru Ionut Moraru - inventia "Biomer"), Medalia expozitiei si Diploma salonului pentru contributia exceptionala in promovarea inventiilor.
* In anul 2003, la salonul de inventica EURECA de la Bruxelles, ing. Petrache Teleman a obtinut medalia de aur si medalia de argint si inca patru premii pentru inventiile sale ECOPIERA si MOPATEL - materiale ecologice de constructii - dar inventiile nu au fost valorificate nici in ziua de astazi.

* Prof. Stefania Cory Calomfirescu a primit medalia de aur a mileniului din partea Universitatii Cambridge (ian. 2001), fiind aleasa si in Consiliul Director al prestigioasei institutii britanice. Posesoare a doua certificate de inovator, autoare a 8 tratate de neurologie, Sefa Clinicii de Neurologie din Cluj Napoca este primul medic din lume care a scris un tratat despre edemul cerebral. In plus, medicul roman a primit si medalia de onoare a mileniului din partea Institutului Biografic American, fiind numita si in conducerea acestei unitati.

* La olimpiada internationala de matematica de la Washington (iulie 2001), elevii romani au obtinut o medalie de aur, doua de argint si trei de bronz. Ei sunt din Galati, Arad, Valcea si Constanta. Participarea la olimpiade internationale de matematica si fizica: 500 de elevi din 83 de tari... Mihai Manea, medaliatul cu aur (din Galati ) are, la 18 ani, un palmares impresionant: medalii de aur timp de trei ani consecutiv la internationale si Balcaniada... Fireste, el a fost "racolat" imediat de americani, optand pentru Universitatea din Princetown (SUA)...

* Stefan Cosmin Buca, Maria Popa si Mihai Ivanescu au fost nominalizati, in vara anului 2001, pentru Premiul Nobel de catre institutii din SUA! Primul este student la Economie, ceilalti participa la programe in colaborare cu NASA.

* Nicu Mincu din comuna Ivesti (Galati) vindeca diverse boli cu leacuri si ceaiuri preparate din 170 de plante. La 81 de ani, arata ca la 50, pentru ca, spune el, a descoperit un (secret) elixir al tineretii...

* Romania este pe primele locuri in lume la... exportul de inteligenta. De exemplu, la "Microsoft", a doua limba vorbita este romana, iar la NASA multi dintre specialistii de prim rang sunt tot romani...

* Radu Teodorescu este proprietarul celei mai renumite sali de gimnastica din SUA (Manhattan / New York). Emigrat in 1972, a ajuns cel mai celebru profesor de fitness de peste Ocean, printre clientii sai numarandu se Robert Redford, Cindy Crawford, Candice Bergen, Susan Sarandon, Mick Jagger, s.a. Celebrele casete video lectii de fitness produse de Cindy Crawford incepand din 1992 au fost realizate impreuna cu antrenorul sau, Radu Teodorescu, care doreste sa infiinteze in Romania primul institut din lume de pregatire a profesorilor de educatie fizica in fitness pentru adulti...

* Nicolae Balasa (39 de ani), un inginer mecanic din Dolj, socoteste mental mai rapid decat calculatorul (inmultiri, impartiri, ecuatii de gradul II, radicali de ordinul III si IV)! Fost inginer la Uzina Mecanica Filiasi, din 1994 Nicolae Balasa este actualmente somer...

* Ion Scripcaru, strungar si lacatus mecanic din satul Uzunu (Giurgiu) nu gaseste de 4 ani, 15.000 USD pentru a si realiza inventia epocala (pana la proba practica): motorul care nu consuma nimic! Acesta ar trebui sa functioneze pe baza gravitatiei, fiind in fapt "instalatie mecanica amplificatoare de putere, capabila sa transforme forta statica gravitationala in lucru mecanic". "S-ar inchide toate centralele nucleare", spune el. Numai ca OSIM (Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci) a refuzat sa-i breveteze inventia in lipsa unei machete functionale, doar pe baza schitelor. Petre Roman si Ministerul Cercetarii si Tehnologiei l-au tratat cu indiferenta (1997), iar sponsorii nu se inghesuie (ca si statul) sa i asigure cei 15.000 USD necesari...

* Sandu Popescu din Oradea este primul fizician din lume care a reusit teleportarea unei particule. O aplicatie a acestei inventii: criptografia, transmiterea mesajelor secrete. Acest eveniment epocal a avut loc in 4 iulie 1997, in laboratoarele din Bristol (Anglia) ale celebrei firme "Hewlett Packard". Pe vremea lui Ceausescu, Sandu Popescu a reusit "performanta" de a fi somer in Romania...

* Ioan Davidoni (52 de ani), un banatean sarac material dar bogat in idei geniale, este un exemplu relevant pentru modul in care ne pierdem cea mai mare bogatie: inteligenta si inventivitatea. Angajat al fabricii de sticla din Tomesti (Timis), pentru care a realizat, in cativa ani, 45 de inventii si inovatii, el a fost disponibilizat cand a indraznit sa-si ceara drepturile (o parte din cele 4,3 miliarde de lei economii aduse fabricii la nivelul anului 1995, adica.. de 4 ori greutatea sa in aur!) si apoi a fost reangajat ca muncitor... "din mila"!! Ulterior, Ioan Davidoni a mai realizat doua inventii de exceptie: un recuperator de pelicula de titei si pantofi magnetici antistress ce pot asigura o longevitate de peste 100 de ani... Prima inventie valoreaza miliarde de dolari in Vest, a doua a inregistrat-o inutil la OSIM, pentru ca atat chinezii cat si americanii i au furat si folosit inventia cu un profit imens. De exemplu, in SUA s-au vandut peste 10 milioane de perechi, cu un profit de peste 1 miliard de dolari... In acest timp, statul roman ignora in continuare o inventie, intr adevar de miliarde...

* In 1991, Carol Przybilla a inregistrat la OSIM brevetul unui aparat bazat pe inventia sa mai veche, neconcretizat nici pana acum Intre timp, principii incluse in tehnologia aparatului au fost utilizate in realizarea hiperboloidului inginerului rus Garin, cu aplicatii militare malefice... Carol Przybilla a mai realizat si alte inventii deosebite: turbina cu combustie interna (1958, vanduta de statul roman firmei General Motors), termocompresor frigorific cu circuit inchis (1959), motor eliptic, fara biela (vanduta Japoniei si folosita in celebrele motociclete japoneze), arma defensiva antitanc (anii `90).

* Justin Capra este un inventator celebru al Romaniei, din pacate mereu tratat cu indiferenta (chiar ostilitate) de autoritatile statului, conditii in care nu e de mirare ca unele din inventiile sale (de miliarde de dolari) i-au fost pur si simplu furate de americani... In 1956, la nici 25 de ani, Justin Capra a inventat primul rucsac zburator, un aparat individual de zbor Dupa 7 ani in care "semidoctii savanti" l-au tratat cu dispret pentru ca era doar tehnician si nu inginer, in 1963, americanii Wendell Moore, Cecil Martin si Robert Cunings au preluat inventia din Romania si au lansat o in fabricatia de serie... In 1958, Justin Capra a realizat prima varianta a rachetonautului, cu care s a ridicat de la pamant la... Ambasada SUA din Bucuresti. Rezultatul: inventia a fost si aceasta furata si brevetata in 1962 de Wendell Moore ("specializat" deja!), iar inventatorul.. a fost arestat de Securitate pentru ca ar fi dorit sa fuga din tara cu aparatul sau... Justin Capra mai este si realizatorul celui mai mic autoturism din lume, "Soleta", care consuma ... 0,5l/100 km si al unei motorete unica in lume ce functioneaza cu acumulatori (37 kg, 30 km/h, 80 km autonomie cu o incarcare).

* Mihai Ruşetel a inventat motorul cu apa! "Cazul Rusetel", este elocvent pentru geniul romanesc dar si pentru "talentul" cu care ne risipim fortele si putem sa ne pierdem valorile. Proiectul a fost depus la OSIM in 1980 si a fost brevetat in ... ianuarie 2001. Pana atunci, Securitatea l-a sicanat pentru refuzul de a cesiona inventia statului, iar in februarie 1990, precaut, el a refuzat angajarea ca si consilier tehnic la "Mercedes" ( 2.500 DM lunar) pentru a nu pierde, eventual, proprietatea inventiei... Motorul sau se bazeaza, ca principiu de functionare, pe "cazanul Traian Vuia", inventie folosita inca la locomotivele Diesel electrice pentru incalzirea vagoanelor. Poate fi utilizat in domeniul transporturilor terestre si navale, in locul turbinelor din termocentrale, si chiar a centralelor termoelectrice.
In lume, mai exista doua brevete in domeniu (Japonia si SUA), dar acestea nu depasesc nivelul locomotivei cu aburi, necesitand combustibil solid sau lichid. "Motorul Rusetel" foloseste drept combustibil doar apa, si are dimensiunile unui motor de Dacie, sursa de energie initiala fiind o banala baterie de masina. Datele tehnice preconizate de a patra sa macheta (10 l/100 km consum de apa, 70 km/h viteza maxima) pot fi imbunatatite la realizarea prototipului: un motor cu apa montat pe o Dacie 1310. Directorul general al Uzinelor Dacia, ing.Constantin Stroe, care cunoaste acest proiect chiar din 1980, a afirmat ca este dispus sa ajute inventatorul cu orice are nevoie pentru realizarea prototipului si a declarat, incantat: "reusita ar fi un miracol, si cred ca un asemenea caz ar trebui sa se inventeze pentru acest om Premiul Super Nobel".
***   

TRUE ROMANIA
We watch TV at all nullities and the people listed below know very few people.
A pretty strong idea propagated in the Romanian society today is that all proud of their origin, some Romans say that these moments of national pride only keep the past, that Romania today as ... a "sick country", without civilization, without personalities, it is always "backward Europe".
To counter such denial theories, designed to keep them the Romans "in place" (and depart and the tradition and soul of the Romanian people), established theories of those who want "omnipotent World", we offer a range The achievements of the Romanian genius in recent years:

* Dr. phys. Eugene Paul, Institute of Atomic Physics at Magurele, has created a CD ROM (glass) with a storage capacity of 15,000 times the usual one. In 5 of these CDs can be stored throughout the Romanian Academy Library, and the information could resist ... 5,000 years! In November 1999, his invention was awarded a gold medal at the International Exhibition of Inventions, "Brussels European" and the author wants any cost serial production in Romania. But the forums endlessly delay Romania formalities ...

* Constantin Pascu made in 2000, world premiere, a device that purifies the air in living spaces: airborne bacteria, dust and cigarette smoke holds, the atmosphere became "as in salt or sea coast." Installing this device cost when only 480,000 lei! ..

* Pete Ionescu is the most important opera director after Zefirelli (statement made by George Astalos in Jan.2001)

* Romania won the World Championship bridge (considered by many as the most intelligent card game) on the Internet, 1611.2000 (107-75 with the U.S. in the finals).

* The invention salon in Geneva (April 2001), Romania was ranked number one in terms of number of awards and second place (after Russia) in the number of inventions submitted. That took prizes for all the inventions submitted 62 (22 awards, 18 second prizes, 22 third prizes)! The Romanian delegation came back from Geneva and four special prizes from the delegations of other countries, an award for creativity (Ionut Moraru - invention "Biomer"), Medal and Diploma exhibition salon for exceptional contribution in promoting inventions.
* In 2003, the invention EUREC salon in Brussels, Teleman Petrache ing the gold medal and silver medal and four awards for his inventions and MOPATEL ECOPIERA - green building materials - but the inventions were not valued or today.

* Prof. Stefania Calomfirescu Cory received the gold medal of the millennium the Cambridge University (January 2001), being chosen and the Board of the prestigious British institutions. Owner of two certified innovator, author of 8 treated neurology, Head of the Neurology Clinic of Cluj Napoca is the first doctor in the world who wrote a treatise on cerebral edema. In addition, Roman physician received the Millennium Medal of Honor from the American Biographical Institute, was called in to lead this unit.

* The International Mathematics Olympiad in Washington (July 2001), Romanian students won a gold medal, two silver and three bronze. They are in Galati, Arad and Constanta Valcea. Participation in international Olympiads of Mathematics and Physics: 500 students from 83 countries ... Mihai Manea, gold medalist (Galati) has 18 years, an impressive record: gold medals for three consecutive years from international and Balkan ... Naturally, he was "recruited" Americans immediately, choosing from Princeton University (USA) ...

* Stefan Cosmin Buca, Maria Popa and Michael Ivanescu were nominated in the summer of 2001, the Nobel Prize by institutions in the U.S.! The first is a student in economics, others participate in programs in collaboration with NASA.

* Nicu Mincu village Ivesti (Galati) cure various diseases and cures herbal tea prepared from 170. At 81 years, shows that at 50, because, he says, he found a (secret) elixir of youth ...

* Romania is the first places in the world ... brain drain. For example, the "Microsoft", the second spoken language is Romanian, and the NASA many leading specialists are all Romans ...

* Radu Teodorescu is the owner of the most famous gyms in the U.S. (Manhattan / New York). Emigrated in 1972, became the most famous fitness teacher overseas, counting among its clients are Robert Redford, Cindy Crawford, Candice Bergen, Susan Sarandon, Mick Jagger, to The famous video lessons Cindy Crawford fitness products since 1992 were made with his coach, Radu Teodorescu, Romania wants to establish the first institute in the world of physical education teacher training in adult fitness ...

* Nicholas Balasa (39), a mechanical engineer in County, deems mental faster than PC (multiplication, division, equations of degree II, III and IV radicals order)! Mechanical engineer at the factory was Filiasi, 1994 Nicholas Balasa is currently unemployed ...

* Ion Scripcaru, lathe and village locksmiths Uzunu (Ipswich) did not find the 4 years, $ 15,000 to carry out the invention epoch (until proven practice) engine that does not eat anything! It should work on gravity, is in fact "mechanical installation power amplifiers, capable of transforming static gravitational force into mechanical work." "They close all nuclear plants," he says. But OSIM (State Office for Inventions and Trademarks) has refused to patent the invention in the absence of functional models, only on drawings. Petre Roman and Research and Technology Ministry treated him with indifference (1997), and sponsors flock (as state) and provide the $ 15,000 needed ...

* Sandu Popescu is the world's first physicist who successfully teleporting a particle. An application of this invention: cryptography, sending secret messages. This memorable event took place on July 4, 1997, in laboratories in Bristol (England) of the famous company "Hewlett Packard". Ceausescu, Sandu Popescu managed "performance" to be unemployed in Romania ...

* John Davidoni (52), a material Banat poor but rich in brilliant ideas, is a good example for how we spend the greatest wealth: intelligence and inventiveness. Glass factory employee in Tomesti (Timis), for which he created in a few years, 45 inventions and innovations, he was fired when he dared to claim their rights (part of the $ 4.3 billion savings factory in the year 1995, meaning .. 4 times its weight in gold!) and then was rehired as a worker ... "The grace"! Later, John Davidoni also made two exceptional inventions: the recovery of oil film and magnetic antistress shoes that can ensure a longevity of more than 100 years ... The first invention worth billions of dollars in Western recorded a second unnecessary to OSIM, for both Chinese and Americans stole and use the invention with a huge profit. For example, the U.S. has sold over 10 million pairs, with a profit of over 1 billion dollars ... Meanwhile, the Roman ignore one invention, in truth billion ...

* In 1991, Carol Przybilla registered at OSIM patent his invention of an apparatus based on older, yet no neconcretizat Meanwhile, the principles included in device technology have been used in making hiperboloidului Russian engineer Garin, the evil military applications ... Carol Przybilla also made other great inventions: internal combustion turbine (1958, sold by the Romanian company General Motors), closed circuit cooling termocompresor (1959), motor elliptical, without rod (sold in Japan and used motorcycles famous Japanese) , defensive antitank weapon (the 90s).

* Justin Capra is a famous Romanian inventor, unfortunately always treated with indifference (even hostility) by state authorities, conditions in which it is not surprising that some of his inventions (billion dollars) have been simply stolen Americans ... In 1956, no 25, Justin Capra invented the first backpack flying a personal flight device After seven years in which "scientists semidoctii" treated him with contempt because it was just a technician and engineer in 1963, Americans Wendell Moore, Cecil Martin and Robert Cunings took the invention of Romania started a series in manufacturing ... In 1958, Justin Capra made the first version of rachetonautului, which rose from earth to ... U.S. Embassy in Bucharest. The result: the invention and it was stolen and patented in 1962 by Wendell Moore ("specialist" already!), And inventor .. Security was arrested because he wanted to flee the country with the machine or ... And filmmaker Justin Capra is the smallest car in the world, "Soleta" consuming ... 0.5 l/100 km and a unique motorcycles in the world that runs on batteries (37 kg, 30 km / h, 80 km range with a load).

* Michael Rusetel invented the engine with water! "Case Rusetel", is indicative of Romanian genius but for "talent" that we dispel the forces and we can lose value. The project was filed with OSIM in 1980 and was patented in ... January 2001. Until then, security at the chicane for the state's refusal to assign the invention, and in February 1990, cautious, he refused employment as technical adviser to "Mercedes" (2500 DM per month) to not lose any property Invention ... Engine and is based, the operating principle, the "boiler Traian Vuia" invention still used in diesel electric locomotives for heating cars. Can be used in land transport and shipping, in place turbines in power plants, and even power plants.
Worldwide, there are two patents in the field (Japan and U.S.), but they do not exceed the steam locomotive, requiring solid or liquid fuel. "Engine Rusetel" uses only water as fuel, and has an engine size of Dacia, the initial energy source is an ordinary car battery. Technical data expected its fourth model (10 l/100 km consumption of water, 70 km / h top speed) can be upgraded to prototype: an engine mounted water Dacia 1310. Director General of Works Dacia ing.Constantin Stroe, who knows the project even in 1980, said the inventor is willing to help with any needs for prototyping and said, delighted: "success would be a miracle, and I think such a situation would be to invent Super Nobel Prize for this man. "

NUNTĂ-N PRAG DE MUNTE



Într-o-ncleştare nentreruptă
Cu amorururile, cum se luptă,
Tăind spasmelor calea, sub zorii viorii,
Cu raze cerul se-nlumină;
Aud cum lumea-njur suspină,
Mireasa-i culmilor regina,
El, suspinand a bine, aprinşi sunt ochii vii,

Ea , dulce, fină ca si-o drupă
Prin iarbă plimba a sa jupă
Sub streaşina de aur, safir şi diamant,
Care-i primeşte ca-ntr-o tinda,
Mareaţă-n ziua răsarindă
Şi-n luciul soarelui, oglindă,
Triumfatori şi-alaturi, de muntele gigant.

Puzderii de intimi îi cheamă,
Batând din palme îi aclamă:
- Hei! Măi copii! Copacul vostru sa-l sădim;
Stupului, început sa-i dăm reginei!
În culmea slovei şi-a luminei,
Umilul tău cătun prin tine-i
Un colt de rai! Copacul vieţii voastre, să-l numim!  

Unindu-se cu toţi-n dulce-graiul,
Deodata se porneşte-n jur alaiul:
Vazurăm mirii, curaţi, frumoşi şi veseli amândoi,
Iar soarele, sfinţita-i raza,
Pe fiecare-i luminează,
Urcând potecile, spre-amiază,
Ei amandoi, urmati de toti intr-un convoi.

Acolo sus, butoaie-s pline
Cu vinul cel ales de gospodine!
Si toti bucate bune servesc, precum am zis,
Se canta imnuri, ode tinereţii
Încurajandu-se prinosul vieţii
Veşnice; apoi petrecareţii
Încing acele hore ştiute, în micul paradis.

~ Ionel ~ 27.06 2012~






marți, 26 iunie 2012

PADUREA



Voi mândrii arbori de pe creste,
Senini si liniştiti şi peste
Care furtuni si nori in van trec viforoşi,
Căror de ani puţin va pasă,
Şi nici cât pasărea v-apasă,
Cu-mbatrânirea glorioasă....,
Ce va face puternici, ...de ce sunteti frumoşi?

Cu ramuri vii fluieratoare,
În care vânturi vuitoare
Ca nişte orge cânta; pe voi, bogaţi si buni,
Ce umbra daţi si prospeţime,
Măcar c-aveţi cei ani o mie;
Purtaţi cosiţa mamei glie
Şi blândele izvoare si puţuri, vă sunt nuni!

Copii, lasati să traiască-aieve!
Că le mustesc in trunchiuri seve,
Că-s fala, bucuria şi glorioşii prunci
Ai bunei doici universale!
Lasaţi-i vieţii lor domoale!
Şi, blând, sub aripile sale,
Cotcodăcind v-ar ţine şi pe voi, atunci,

Măreaţa cloşcă!!! Ah!!! Naturii
De i-aţi pricepe şoapta gurii,
De-aţi mângâia-o dulce, si nu să-i faceti rău,
Cu lapte v-ar hrani din sânii
Ei, veşnic plini, i-aţi fi stăpânii,
Si pâna şi din mărăcinii
Pârloagelor v-ar curge de miere un pârău!









luni, 25 iunie 2012

JAF ECOLOGIC



Vă spun povestea, cum padurea
Au doborât-o cu securea,
Cu drujbe si-alte utilaje, pe stânci cărate apoi;
Acei cu chipuri hâde, ce-n suflet au gunoi
Batjocoră imensa se-nfiripă,
De aur si argint risipă,
Că bunii noşti' se-nturnă -n gropi, de-ast dăunoi.

Credulii-nghit tot ce se spune
Prostia le-e uşor s-adune 
Şi merităm, desigur, să vedem jur-imprejur
Cum glia mamă îşi înghite
Lucrarile-i de moşi zidite,
Iar cinstea, noi ne-o pierdem, iute,
Nepoţii -or blestema averea ce-am lasat, vă jur!

Păi nu transpare? Netot e cine
Distruge hainele divine,
Ce munţii le imbracă cu fală si mister,
Iar vrednic este cel ce nică,
Pe nimenea nu-i poartă pică
Şi n-ar strivi nicio furnică,
Şi-atunci –a lui răsplată , buna va fi, in cer!

Ne lăudam cu legi-năsprite!
Ah creaturi nelegiuite,
Voi credeţi că sunteţi stăpânii-ntregului pământ?
Recoltele din camp s-ale voastre,
Şi cele vii, ce sunt pe coastă
Aveţi livezi mănoase....; dar o creastă
De munte, orice-aţi spune, e doar a Celui –sfânt!

Dar umiliţi natura, si dacă
O-nlăcramaţi cu-a voastră joacă,
Stricând fără-ncetare si dând cumplitei morţi
Bătrânele-i păduri virgine,
De ochii ei, luaţi seama bine
Pedepsele-n-or fi blajine,
Nu veţi avea scăpare! Grele vor fi ale voastre sorţi!

Căci prin spărturile din dealuri
Îşi va trimite apa-n valuri
Scoţând din matcă râuri; asta vreţi să vedeţi?
Cum leagane plutesc pe unde,
Cum case , ţarine fecunde,
Surpate,-ncep să se scufunde;
Iar suferinţa toată va fi ca un îngheţ!

PSIHANALIZA POETICA




Cu mici intosaturi de grai
Prin labirinturi incalcite
Idei se bulucesc rotund
Redand extazul unei clipe
De melancolice chemari
Ce face din lucid, bolund
Cu spaima-n carne tremurand
Iar tipatul oprit de frica.
Cu un efort de colectiv,
Prietenie dovedita,
Am apucat toti cate-un fir
Sa descalcim, psihanalitic.

~ Cretu Ionel~ 

~ din Goethe~ Anii de drumetie ai lui Wilhelm Meister~
...........................................
De unde vii doar cu mantaua,
Cand zorii de abia mijesc
Si vantul e-mpletit cu neaua?
Ai vreun canon bisericesc?
Caciula cine ti-a luat-o?
Si-anume mergi fara-ncaltari?
In codru cum de-ai apucat-o,
Pe-asa salbatice carari?

Ciudat! Din cuib caldut el vine,
De unde nu se astepta
Sa pata-asemenea rusine;
Noroc c-avea pe el manta!
Asa l-a pacalit sireata,
Lasandu-l fara niciun strai;
Iar bietul om abia scapat-a,
Gol, cum a fost Adam in rai.

De ce i-a trebuit sa muste
Din acel mar primejdios?
E drept, ca marul de la moara
E peste seama de frumos.
Dar nu-l mai gusta-a doua oara!
Iute din casa a sarit
Si cand a dat de libertate
Cu glas amarnic a izbucnit:

In ochi nu i-am citit tradarea
Caci ma privea cu drag, duios !
Parea cuprinsa de-ncantare,
Iar nu de planul ticalos.
Puteam sa banuiesc o clipa
Ca pieptul ei batea perfid?
Cand se ruga, ca fara pripa
Amor sa stea cu noi, avid?

O noapte-ntreaga, nesfarsita,
Sa para-atat de bucuroasa,
Si-apoi, in zori, ca o smintita
Sa-si strige mama, manioasa!
Atunci rudeniile toate
Au navalit la noi in par:
Erau si frati, matusi, nepoate,
Un unchi batran si inc-un var!

Ce taraboi si ce manie!
Parea ca-s fiare in sobor;
Cereau despagubiti sa fie
Si toti urlau ingrozitor.
De ce napastuiti deodata
Un tinerel nevinovat?
Comoara nu v-a fost pradata.
Nu sunt eu cel calificat.

Caci Amor si-a trimis desigur
La timp, sageata lui aprinsa
Si n-a lasat aici sa moara
Aceasta floare neatinsa.
Atunci s-au repezit la haine
Si la manta, erau turbati.
Cum de-au intrat acolo Doamne
Atati golani neobrazati?

Toti se-ntreceau sa ma injure.
Am scos un urlet fioros
Si m-am uitat iar la perfida;
Avea acelasi chip frumos!
Urma potop de vorbe grele;
La urma toti s-au speriat;
Urland i-am dat pe toti din cale,
Si din caverna am scapat.

Pe voi, fetite de la tara,
De-acuma am sa va evit.
Lasati cucoanelor placerea
De-a despuia cate-un iubit!
Dar daca v-ati deprins cu jocul
Si nu stiti duiosia ce-i,
Schimbati-va mereu amantii,
Dar nu va bateti joc de ei.

Asa, amicul, asta iarna,
Cu glas amar se tanguia.
Dar eu radeam de-adanca-i rana
Caci a avut ce merita,
Ca toti ce ziua mint si-nsala
Un suflet nobil, plin de dor,
Iar noaptea alearga sa petreaca
La moara falsului Amor.
.......................................



Autor: Toparceanu-Parodii originale
Tudor Arghezi-Psalm
 





Ajuns acum la pragul tau, ma iata!
Cremene dura, ma putui in pisc
Sa ma gasesc prin stanci si sa ma isc
Din pulbere, cu glezna-nsangerata.
Ingerul tau merinde nu-mi prea dete.
Eu insa niciodata din bardace
N-am fost baut fara sa-mi fie sete,
Nici am mancat vrodata ce nu-mi place.
Gradina florile si le-a deschis
Care-o faceau sa-mi amageasca drumul
Cu ispitiri de roua si de vis.
Eu am lasat in urma mea parfumul.
Vrui, Doamne, sa te pipai pe spinare
Si mai de-aproape sa-ti dau ghes
Cu recea mea-ncruntata intrebare:
De ce nu vrusi sa mi te-arati mai des?
Dar caprele-amintirilor si iezii,
Care ma duc sa cad intru ispita,
Si-au risipit prin iarba cacarezii
Si mi-au lasat livada parasita.


duminică, 24 iunie 2012

SOARELE MEU


Soare al patriei din vremi strabune
O, zeu, ce faci sa nasca lume
Ce din pamant scoti greieri la lumina,
In vinele-mi bolnave, ofilite,
Ros sange din stramosi inviorezi!!!
O, zeu, ce spulberi petele umbrite
Voios, pe nestiut meleag vezi astazi
Altar pustiu si randuieli-nvechite
Pierite in uitare!!! Eu cu harul,
Eu, ultim credincios al tau, ofranda
Vreau sa-aduc , ca zori ai fericirii-mi
Pe rug de jertfa, ca pe o ghirlanda
Tot ce mai e din viata mea de de patimi.

~ Cretu Ionel ~ iunie 2012 ~

RUGĂCIUNEA POETULUI




O, Doamne-ntre păstori născutul,
Tu, ce-i esti tarii mele scutul,
Inflacărează-mi graiul, dă-mi slove de izvod,
Să zugrăvesc cum se cuvine
Şi simţuri de focuri, latine,
Să curgă-n sânge, în ale mele vine
Ca fiu din stirpea-ncercatului norod!!!

O, Doamne pe aripi cereşti
Ce-s proprii limbii româneşti,
Ajută-mă, la creanga cea mai de sus să zbor
In pomul nost', bogat în roade,
În mituri, cronici si izvoade,
Cânturi şi doine ăi balade,
Căruia-n niciun chip nu vreau să-i fiu dator!!!

~ Creţu Ionel ~ Iunie 2012 ~

sâmbătă, 23 iunie 2012


DEVOTAMENT
Azi gandurile tale nete
Spre patrie sa ti se-ndrepte,
Spre cauzele mari si drepte,
Spre-amarurile lumii, ce-o otravesc si ard,
Si spre natura suferinda,
Chip Celui-vesnic si oglinda...
Il vad cum zarile colinda,
Si de pe-acum ma bucur de noul tau stindard!!!:)

NOAPTE DE VARA




E-o limpede si calda noapte:
Cand un vartej de stele coapte
Se pierde in inalturi, rasare-un alt vartej
Si-acestea, coapte; blanda-n rame,
Cu halo sclipitor si coame,
Un vis e luna si-un basm e...
Te simti mai nou, si-o vraja parca te prinde-n mreji.
~~~Ionel~~~

PLIMBARE IN ZORI DE VARA

Plimbandu-ne, pelenirinajul
Urmandu-i soarelui mirajul,
Starneste-acelasi iures de dragoste, nebun,
Prin vai si pajisti de smaralde;
Si peste prundurile calde
Cand trece unda sa le scalde,
Puzderii aurite, aleanuri se depun. 
NOAPTE DE INCEPUT DE VARA

Sub stele, pamantul respira adanc;
I-ascult rasuflarea in noapte;
O clipa in bezna privirea-mi-arunc
Spre bolta stropita cu lapte.

Ici colo, la vorba stele s-au strans
Cum fac cele nane la tara
Cand focul din suflet se lasa patruns
De-acel dor de iubire de vara.

Un timp siderat de mirificul frunzei
Ma scutur de vise ca floarea;
Beau lacrimi difuze din palmele muzei
Si-mi curat de zgura, cantarea.

Pe undeva, langa mine un cri-cri de greier
Vreun tost, probabil , i-i cantul
Si gandul meu zboara-n trecutul caier
De-amintiri, vibrand unison cu pamantul.

Plange o stea? Nu..., e-o sclipire de roua!
In juru-mi intreaga-mi fiinta tace.
Dasupra-mi salcamul cu-aroma cea noua,
Fosneste arar, amintind ca e pace.

COPILARIE LA DUNARE




- V-ati dumirit cum merge rostul
Si cum e viata-n portul nostru?
Alaturea de-ai casei, cum si eu am trait...
Nu prea bogati, ca nici momeala
N-o scoti, ades, cu pescuiala:
Trei barci ni-s toata-agoniseala,
Si taxe, bani, mai multi am daruit.

Un strabunic (azi ne priveghe
Din cer) la Dunare, la ceva leghe...
Clop galben, scufia-i, oricand eu v-o arat;
La jocuri, tata, peste mine
O scutura, cu glas, menind a bine:
„Cum potarnichile blajine
Se-ntorc mereu la umbra meiului, indarat,

Prin tine, slava-acelor zile
Sa ni se-ntoarca-as vrea, copile!
In muncile pe care la anii tai le-nveti,
Munci ale mainii si-ale mintii,
Iveste-ti sufletul sau dintii:
Curaju-i faurul putintii...
Umil fii cu umilii, semet cu cei semeti!”

Invatul bunului meu tata
Mi-a dat o inima barbata,
Caci de stiinta, plina i-a fost mintea, desi pescar
Au vrut sa-l puna sef, satenii;
El pe de rost spunea cetanii
Celor bogati, sau rubedenii
Si-i impaca din cearta lunga, cu patru vorbe doar.

Cand echinoctiul se razbuna
Cu aspre zile de furtuna,
Ca lemnul barcii crapa de-atata stat pe loc,
Si nu mai ramanea, oricat te apasa
Decat sa lancezesti in casa
Pana la vremea luminoasa,
Noi toti, in preajma vetrei si-nvapaiati de foc,

Porneam o claca: mama noastra
Carpea marunt, langa fereastra,
Spintecatura-n panze a vantului perfid;
Si, noi copiii, cum le sade
Frumos mai tinerelor mlade,
Dregeam cu acul la navoade,
Navoade prinse-n cuie si spanzurand de zid.

Iar tata, cu-n obraz de piatra,
Sezand in coltul dinspre vatra,
Pe banca de onoare falos sezand si demn,
Cucernic cauta o foaie
Intr-un batran cartoi: „Pe ploaie,
Spunea, ...cititul te-invoaie!”
Si-astfel spunand, din carte scotea mai vechiul semn.

Trecutul urbei noastre scumpe,
Simtea din gura-i cum se umple;
Ne revedeam stramosii, naucitor venind,
In piei mitoase si barbare,
Traci semintii, intre popoare,
Robite unei glii avare,
Pe maluri surpe sau in pesteri vetuind.

Apoi ne povestea de anii
Cand au sosit aici romanii
Constructori de orase si dictatori de legi:
Traianus imperator, cel care
La Tapae-a macinat sub care
Grumajii unei lumi barbare
Si-a ferecat in lanturi salbaticii viteji.
~ Ionel~