Zâmbetul europeanului, înghesuit între blocuri

Undeva agitaţia e stinsă,

odată cu capătul lumii.

Famillii nomade,

reni, cai iurte, cădelniţe,  fac

poezie pustietatilor;

fără ecou, discrete,
devastatoare frumuseţi,

deloc apăsătoare.

Linişte  binecuvântată,

cârpita în rumegatul molfăit

al mamei ren si adierea

mică, de somn de copil mongol adoptat.

Lume vastă, care nu deranjează,

dar te obligă, europeanule, la un zambet!!!

~ Cretu Ionel ~ 20 oct. 2012 ~