Marea
hoinareală s-a prins in laţ,
ţaruş zdravăn,
bine-nfipt în
cerc cu limite,
unde se văd
deodată.
Lenevia mea
durează de prea mult timp,
asupra mea
simţind acum povara intregii lumi.
Aştept să
se deschida un teatru,
să-mi iau
ramas bun de la toţi,
de la
barbari.
Marea operă?
Cui prodest?
Ce sa mai
refaci din ce-i făcut?
Poate o
mască, cu ce aduni din jur,
material ordinar.
Ce dorinţe
să mai satisfaci?
Poate ca a
da poporului intrarea liberă,
trei zile! Ba
nu! În fiecare zi a fiecarei săptămâni.
Această
credinţă mi-a mai ramas;
ea mă ajută;
timpul zboară.
E necesar
ca fiecare să se găsească,
să fie pregătit
să oprească marea
hoinareală.
Să-şi ocupe
locul lui,
si asta cu
toate forţele,
când va
veni ceasul.
Eu nu voi
lipsi.
Barbarii
vor fi mulţumiţi.
În cercul
cu ţărus mă duc să
lucrez ;
desigur de data aceasta este ceva mai greu,
din ce în
ce mai greu pentru mine,
decât altă
dată.
Dar tu, sărmanul
meu prieten,
ce povară
porţi!
Ce efort îţi
cere rezistenţa! Ah, şi tu o ştii….!
Fie ca
totul să fie propice operei tale!
~ Cretu
Ionel ~ 25 octombrie 2012 ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu