(Napoleon: Dunarea, “regele râurilor europene”)
Privesc spre
tine Dunăre,
din vârf de munte,
cocoţat pe
înalţimile Carpaţilor
sau alipit
de malurile îveşmântate-n lunci băltite,
cu miros de
peşte şi pline de ţipetele asurzitoare ale pescăruşilor!
Nu pot stăvili
insinuările maiestoase din gând,
cu acordurile
spumosului vals zămislit de Iosif
Ivanovici…
Te văd în
vals, Dunăre! Danubius,
botezat de
romani cu semnificaţie aleasă,
“Zeu al fluviilor”!
Şi mai văd:
naşterea ta din veacuri străvechi,
sevă din
seva mamei tale Pădurea Neagră,
marea ta
aventură,
ca mai apoi
să te arunci cu dezinvoltură,
copil răsfăţat,
în Marea Neagră…
Văd colier gigantic agăţând perle,
ţinuturi de
limbi diferite,
ca-ntr-un
rozar uriaş de rugăciune …
Dar ca român,
te văd un
ax,
volant uriaş
împreună cu ţara ,
şi toate ale
noastre se învârt după tine!
Fără tine,
Dunăre,
n-aş
concepe viaţa şi dăinuirea noastră!
ne-ai
aparat cu credinţă şi străşnicie la vremuri de restrişte,
ne-ai îmbogăţit
în libertate!
Pe drept
cuvânt,
fiu al
neamului,
George Vâlsan,
te vorbea de bine când spunea:
"Oriunde ați vedea-o în țara noastră,
Dunărea e ca o ființă care a văzut și a suferit multe
și poartă în chipul său urma tuturor luptelor",
iar alt român,
Nicolae Iorga,
ca eşti, Dunăre,
"cea mai bogată în daruri",
pentru ţara mea, România!
Cretu Ionel ~ 27 ianuarie 2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu