Fluviul ţării

(Napoleon: Dunarea, “regele râurilor europene”)

Privesc spre tine Dunăre,

din vârf de munte,

cocoţat pe înalţimile Carpaţilor

sau alipit de malurile îveşmântate-n lunci băltite,

cu miros de peşte şi pline de ţipetele asurzitoare ale pescăruşilor!

Nu pot stăvili insinuările maiestoase din gând,

cu acordurile spumosului vals zămislit de  Iosif Ivanovici…

Te văd în vals, Dunăre! Danubius,

botezat de romani cu semnificaţie aleasă,

 “Zeu al fluviilor”!

Şi mai văd: naşterea ta din veacuri străvechi,

sevă din seva mamei tale Pădurea Neagră,

marea ta aventură,

ca mai apoi să te arunci cu dezinvoltură,

copil răsfăţat,

în Marea Neagră…

Văd colier gigantic agăţând perle,

ţinuturi de limbi diferite,

ca-ntr-un rozar uriaş de rugăciune …

Dar ca român,

te văd un ax,

volant uriaş împreună cu ţara,

şi toate ale noastre se învârt după tine!

Fără tine, Dunăre,

n-aş concepe viaţa şi dăinuirea noastră!

ne-ai aparat cu credinţă şi străşnicie la vremuri de restrişte,

ne-ai îmbogăţit în libertate!

Pe drept cuvânt,

fiu al neamului,

George Vâlsan,

te vorbea de bine când spunea:

"Oriunde ați vedea-o în țara noastră,

Dunărea e ca o ființă care a văzut și a suferit multe

și poartă în chipul său urma tuturor luptelor",

iar alt român,

Nicolae Iorga, ca eşti, Dunăre,

"cea mai bogată în daruri", pentru ţara mea, România!

 Cretu Ionel ~  27 ianuarie 2013