de cum i-am văzut
sânii deasupra cântarului,
între portocala
tăiată in două de un calup de săpun,
am iubit-o, căci
era numai hrană, plina ca o gura plină....
cu
ochi de piper, cu şuviţele-i de vanilie,
cu degetele ca
lumânarile aprinse-n sfeşnic,
cum să nu iubesc
mirodeniile astea, acest belşug înflorit,
nasul ei, o gura
de cămin, pieptul ei, o mare neliniştită...
daca
i-ai şti buzele ce se despoaie,
armonica asta cu
două rânduri de nasturi de porţelan:
râsul ei mă
sfâşie, cu râsul ei mă coase la loc,
această fântână
de bucurii, această jivină vestală,
când buzele ei mă
săruta fierbinţi ca un cţelandru
de
nu mai ştiu unde sunt,
buzele ei mă hrănesc ca un prânz de sălbatec....
tu
nu ştii privirea ei neagră, de cărbune ce fumegă,
pleoapele ei,
storuri încete;
dinţii
ei înaripaţi, dinţi din vorbe mici de alintare,
şi limba ei
ascuţită, fierbinte, limba aceasta cam dezlănţuită
~ Cretu Ionel ~ 23 ianuarie
2013
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu