POETUL, CU INIMA

Când sufletu’-ţi vibrează, în sete-ţi este bietul

Şi când îmbrăţişarea cuvintelor sugrumă,

Să nu uiţi că poemul, în primul rând poetul

L-a suferit în sânge şi asta-i a lui urmă!

Când ochii sub pleoape, văd străluciri, smaralde,

Pitonul de percepţii te-mbrătişează tandru,

Uită caligrafia, căci notele lui calde,

Poetul le-a -nsăilat cu inima, calandru.

Tu vezi eliberare, cazi într-un somn hipnotic,

A gândului control, nu îl lăsa să-ţi scape!

Nu-i de uitat  poemul, acest rozar sinoptic,

Dar suflul lui, poetul l-a pus, ca să te-adape.

Poemul, a lui viaţa , poetul  între astre,

Vede aievea totul, ce alţii nu percep,

A lui descoperire-n versurile-i măiastre

Se lasă-ntrepătrunsă , apoi, ca un “accept”.

~ Cretu Ionel ~ 11 ianuarie 2013 ~