ERIJATII

Cum bătrânele jivine, ale ţărnei irigaţii,

Regăsesc cu uşurinţă pe întinderi de pustiu,

Tot aşa , la masa pusă îşi fac loc şi erijaţii,

Insetatele căpuşe, ce poftesc la sânge viu.

Unde-mboboceşte viaţa, şi plamada e în toi,

Când iubirea se revarsă cu speranţă , abitir,

Impostura nu se lasă, se lipeşte strâns, altoi:

Simte cum belşugul naşte bogaţie în chimir.

Dacă-ar fi numai atâta, am ierta cu toleranţă,

Firmituri, ce laolaltă, cresc o brumă de avere,

Dar orgoliul lor, mândria, create cu nonşalanţă,

Sărăcesc al nostru suflet, dând în plus numai durere.

~ Cretu Ionel ~ 13 ianuarie 2013 ~