marți, 15 ianuarie 2013

LUI EMINESCU





Îl văd pe Eminescu, într-un ungher, deoparte,
Stând într-un jilţ de fildeş, la masa de cristal,
Pana şi calimara-mpreună, în mâini o carte;
În juru-i alb tot ninsul ce i-a rămas loial…

Din când în când , poetul, cată spre calimară
Şi pana lui în sevă o trece să se-adape,
Apoi aşterne iute, să nu-l apuce seară,
Cu slove diafane, visări, nimic să-i scape…

Mereu, în toiul iernii când albul pur se-aşterne,
Sfinţind împrejurimea, la mijloc de-ianuar,
Mareţul om al ţării, ecourile-i eterne,
Ne năpădesc-n vreme, din al sau sanctuar.

~ Cretu Ionel ~ 15 ianuarie 2013 ~

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu