FEMEIE ÎN VĂZUL LUMII

Muză desăvârşită,
refugiată-ntr-o monadă.
Copilul zglobiu,
dublat de-o amazoană energică.

Sirenă,
care-şi cântă cântecul vrăjit,
deasupra vâltorilor;
cu o mâna,
piptănându-şi  părul lung,
pieptăn de aur,
cu cealalta trăgând rochia
peste umărul drept,
dâre de spume.

Ochi seducători se uită
la cel care-l aşteapta pierzania.
Ambiţioasă şi avidă de plăceri,
întruchiparea tandreţii şi a mândriei.
Privire îndrazneaţa si mândră,
de o măreţie surprinzătoare,
deşi braţele-ţi sunt
rotunde şi goale.

Un braţ înalţă spre cer,
jertfă oferită soarelui,
o inimă omenească,
pe care, tu regină,
o privesti cu răceala,
iar faţa ta reflecta răceala cerului.

Sclava, frumuseţe chinuită,
pudoare lezată,
care rupe lanţuri de legătura
si dezlega marmura
pentru a naste frumuseţi si
idealizari în capul unui
Rodin sau Brancusi.

Beţia insăşi ,
în piele de leopard,
idealizată in forme sălbatice,
cu mişcări fulgerătoare, sau
statica, cu membrele
si faţa încremenite, dar
cu priviri ce ascund taine
dătătoare de fericire
pentru cel care nu-i plâns.

Roşeaţa pudorii si
a mândriei, sentiment
de supunere triumfătoare
cu scufie pe cap
de coroană maritală.

Vestala,
în clipa când e dusa la moarte,
pentru că a rezistat
ademenirilor lui Caracalla,
cu temere ascunsându-şi
obrazul de privirile jignitoare.

Dar peste tot mamă,
care-si alăptează copilul,
si care-şi apară iubirea
cu gelozie razbunătoare;

de multe ori obosită,
de multe ori cochetă.

~ Creţu Ionel ~ 17 iunie 2012 ~