Trace Adkins - There's A Girl In Texas (Live Count

Gigi Marga - Ada-Kaleh

- SERENATA - SCHUBERT.wmv

Queen - Killer Queen (Live at the Rainbow ‘74)

Sepultura and Les Tambours Du Bronx - Roots Bloody Roots (Metal Veins – ...

La coana Maricuţa

La coana Maricuţa, vecina mea, în pod,

(n-aveţi de und's-o ştiţi, dar noi avem un cod,
când ne semnalizează să-i fim de ajutor
când are o problema ce cerere şi mult zor),
dar să reiau, în pod când mă urcai să-i dau un pled
- că ea-i aşa de slabă...nu-i arde niciun led-
fiindu-i frig, să-l pună pe picioare,
că toate-o dor, fiind bătrână tare
şi-n astă lume pe nimenini nu mai are....
stă singură în pat ca la reanimare,
am fost blocat şi am rămas, cum vă spuneam, în pod,
ca la dentist....mai bine zis ca un nărod.

Acolo într-un colţ, legat cu şnururi
găsii un vraf de cărţi acoperit de gozuri,
de colb, de praf, de pânze de paianjen
şi-l dezlegai,eu singur, fără stânjen.
Îmi apăru Rimbaud, Jean Giraudoux,
era Mallarme, Hugo, Rousseau
şi clasici ruşi Tolstoi şi Dostoevski...
apoi dădu-i peste-un album, la schi
când Maricuţa, cu-un băiat "salon"
îşi petrecea vacanţa, fiind la pension.

Toate acestea, descoperite pe neaşteptate,
au fost ca o surpriză venită pe la spate.
Văzui cu-alţi ochi pe coana Maricuţa,
în pension, la şcoală, când era micuţa,
când alerga...codiţele-i pe spate,
dar şi o tânără la bal, în aulă, la "mate",
la baluri sau în saloanele de dans...
şi am rămas acolo, vă spun drept, într-un suspans.

Emoţia şi gândul nu-mi mai dădeau pace,
căci răsfiram viaţa bătrânei, eu, rapace.
Şi-atunci, pe loc, o cugetare mi se-mfiripă-n pod:
"Ce-i viaţa? Viaţa-i la fel pentru orcine, pe-acelaşi calapod"

Cretu Ionel ~ 27 aprilie 2014

ABSURDITATE

În amintirile mele cele mai vechi,
în amintirile altora pe care le-am cunoscut,
tipărite,
confesiuni orale,
în sfârşit,
în istorie şi literatură,
nu am întâlnit o lume a hominizilor atât de complexă ca cea de azi.

Am născocit multe în notiţele mele...
Se înţelege că le-am născocit,
însă în locul unde am ajuns astăzi cu povestirile,
mi s-a făcut lehamite să mai apelez la imaginaţie,
când faptele petrecute în jurul nostru,
la tot pasul...
la tot pasul...
la toate azimuturile pamântului,
depăşesc închipuirea cea mai necontrolată,
care este ABSURDITATEA...
deşi nimeni nu o defineşte cu vorbe... cât de cât clare..

intimitate

ca o silabă te desprinzi,
şi-mi iei răcoarea mea cu mâna
şi mă uneşti...şi mă cuprinzi
o încleştare

mugetul gândului amuţeşte

mă îmbrăţişezi...
un arbore cu ramuri sanguine
îl simt ferbinte-n vintre,
şi mai e ceva, ce vine, vine,
din rădăcini, ca seva,
în timp ce noi plutim...o luntre...
o saltea plutind în val,
amonte sau aval

Cretu Ionel

Vine, vine primăvara

Nobil soare-n dimineaţă, radiind, aur unduie,
Peste-nvolburate valuri, fremătând, îl vezi cum suie,
Iar seninul cer albastru, puritatea-n aer cerne,
Clipele succed în vreme, şi nimic nu se aşterne.

Ale iernii rămăşiţe, de pe dealuri, pe colnice
Se topesc, cum în tablouri de Picasso curg ornice,
Râuleţe în prăvaluri, grohotind apele-adună
Gospodarii ies din tinde cu surâs de voie bună.

Hulubei în valuri, cerul, ca un voal împestriţează,
Fălfâind în falduri ample, dansul lor lumea veghează,
Vrăbii sure, dezmorţite din al iernii frig, fior,
Ţîşnesc iute printre ramuri şi se-aruncă pe răzor.

Plantele din germinare se iţesc întâi timide,
Nimfele, sclipind în soare mijesc a lor cristalide
Iară unele, precoce, îşi desfac plapînde aripi,
Bâzâie mici coleoptere, ridicându-se prin râpi.

După-o iarnă istovitoare omul cată spre câmpie,
Tot în jur e numai larmă, dor de viaţă, veselie,
Porţile deschise, large, te invită martor, viu,
“Fii părtaş la bucurie, cântă ca şi un scatiu!”

Cretu Ionel

Bună dimineaţa!

Azi voi naviga-n real...voi mirosi pământul cu toate alveolele...Doamne, fă să mă ţină plămânii!
Azi urmăresc ierburile...vrăbiile...pomii şi lăstunii....şi celelalte care-mi vor întâmpina întâmplarea....
pentru că de atâta timp....de atâta timp....
 
ochii-mi sărăciţi tânjeau după luciul
si culoarea tonurilor naturale…
după un controlato bogat …
care să-mi umple sufletul

Culori de bine în weekend, dragii mei şi multe bucurii!

nu-i rostul bun de întrebări

vreau câteodată singur să rămân,
ca vântu'n arbori, ca lumina-n fân,
vreau să rămân şi să ascult cum strigă,
sângele-mi cald ca seva din ferigă...
chiar dacă-ar fi cândva să-mi scadă pasul,
uitarea să-mi acopere popasul,
între un început şi un sfârşit,
vreau să mă ştiu întreg alcătuit...

din lut de sunt, mă voi întoarce-n lut,
sfârşitul meu va fi nou început,
un început de care nu mă sperii,
în circuitul durelor materii,
nu mă-ngrozesc, "de-a fi, de a nu fi",
ci-i doar dorinţa de-a restitui
rouă spre arbori, vântul către fân
suflarea mea, pământului-i rămân..

Creţu Ionel

La pas...cu pasul

Văd, biserica deasupra ceţii, vârf de aizberg ;
în fâlfâit nehotărăt, un prumbel planează pe vârful obeliscului,
floare de crin şi
auzindu-mi paşii îşi ia zborul, lansând către mine,
un semn de trecere...
o pană nehotărâtă,
care,
după ce schiţează o mişcare de balansier,
se opreşte la picioarele mele.

Mă opresc în faţa bisericii sub castanul greu, plin de picuri de condens;
parca m-ar aghezmui.

O lumină firavă, delicată, de lună,
impregnează piatra şi preschimbă în geme ornamentale în formă de floare, 
portalul gotic al eparhiei greco-catolice (Sf.Ana).

Linişte...
îmi fac semnul crucii,
legând interiorul de proximitate cu murmurul din şoapte...
şi-mi aud o promisiune “Voi reveni!...Pe duminică!”

Cretu Ionel

alăturare

noi,

întru fiinţare,

privim unii într-alţii;

suflete captive-n sentiment...

fără deosebire,

pâlpâim flacări tremurate,

un fâlfâit în spectrul culorilor calde  şi reci

sub o parapantă uriaşă ce stagnează-n legea ei necuprisă

când totul se va fi terminat,

cineva va căuta flacăra care a ars în fiecare!

şi ochi se uită la ochi...

şi perechi pâlpâie aceiaşi viaţă...

într-o alăturare efemeră... 

Cretu Ionel

(imaginea~ Dorin Coltofeanu: "Compoziţie cu personaje")

Careta vieţii

Deşi purtând o grea povară, 

Careta lunecă usor. 

Brav vizitiu, cu barbă rară, 

Ne poartă timpul parcă-n zbor. 

Trântiţi în pernele caretii, 

Preabucuroşi de-orice-ntâmplari, 

Strigăm: -"Hai mâna-n.......!" 

Sătui de somn şi desfătări. 

Dar scade râvna la amiază. 

Ne-a zdruncinat acest proclet. 

Costişe, râpi ne bagă-n groază. 

Strigăm: -"Nebune, mai încet!" 

Careta-n zbor întins ne poartă. 

Spre seară ne-am obişnuit. 

Ajungem moţăind la poartă- 

Iar timpu-aleargă nesfârşit. 

~ Alexandr Puskin

Adăugire

Sunt o adăugire din mediu mineral,

Când şapte’şcinci la sută din mine-i numai apă,

Şi restul doar un calcar... şi sufletul, ce sapă

Şi cercetează stropul infinitezimal.

Sunt aruncat vremelnic, plutind pe-o conştiinţă,

Un dram de timp gravat în ceas universal;

Cu alţii- o chimie- legat cu un radical,

Care umbla probabil liber prin existenţă.

Şi numai întâmplarea făcu ca să mă nasc,

Când măna bâjbâindă a Marelui Demiurg

Mă adună deadată şi-mi dete ca să sug,

Mânându-mă apoi să trag al vieţii teasc.

O întrebare mută tot stăruie-n reprize,

Când gânduri adunate se zbat în evantai:

„De ce atâta vâlvă de viaţă pentru rai?

....Direct făcut acolo!” Îmi murmur eu din buze.

Cretu Ionel

o viaţă, un vis

timpul se scurge ca o primăvară-n muguri

nepoţii îmi vor cunoaşte Viaţa...

onoarea mi-a fost lege

vor şti că-n amărăciunea mea n-am fost nedrept,

n-am pazit-o si nici n-am risipit-o în zadar;

ca orice viaţă trecătoare,

am confundat-o cu un vis

câteodată un suflu mi-a răpit din himeră,

aşa că...

las de moştenire şi nişte răni,

atunci când luna de purpură va urca pe

treptele cerului

şi pe-acelaşi cer de catifea,

unde steaua mea va arde între alte stele reci,

umbra-mi se va umple de spice argintii,

adunându-mă într-o cântare,

Coda... de pace... a nopţii fără sfârşit

aşadar luaţi bine seama,

precum bine a zis Foscolo:

"Viaţa-i cam cât epigrama,

cea cu ac înţepător,

şi te-aruncă aşa, cât colo,

ca pe orice muritor!".

Creţu Ionel