vreau câteodată singur să rămân,
ca vântu'n arbori, ca lumina-n fân,
vreau să rămân şi să ascult cum strigă,
sângele-mi cald ca seva din ferigă...
chiar dacă-ar fi cândva să-mi scadă pasul,
uitarea să-mi acopere popasul,
între un început şi un sfârşit,
vreau să mă ştiu întreg alcătuit...
din lut de sunt, mă voi întoarce-n lut,
sfârşitul meu va fi nou început,
un început de care nu mă sperii,
în circuitul durelor materii,
nu mă-ngrozesc, "de-a fi, de a nu fi",
ci-i doar dorinţa de-a restitui
rouă spre arbori, vântul către fân
suflarea mea, pământului-i rămân..
Creţu Ionel
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu