La pas...cu pasul

Văd, biserica deasupra ceţii, vârf de aizberg ;
în fâlfâit nehotărăt, un prumbel planează pe vârful obeliscului,
floare de crin şi
auzindu-mi paşii îşi ia zborul, lansând către mine,
un semn de trecere...
o pană nehotărâtă,
care,
după ce schiţează o mişcare de balansier,
se opreşte la picioarele mele.

Mă opresc în faţa bisericii sub castanul greu, plin de picuri de condens;
parca m-ar aghezmui.

O lumină firavă, delicată, de lună,
impregnează piatra şi preschimbă în geme ornamentale în formă de floare, 
portalul gotic al eparhiei greco-catolice (Sf.Ana).

Linişte...
îmi fac semnul crucii,
legând interiorul de proximitate cu murmurul din şoapte...
şi-mi aud o promisiune “Voi reveni!...Pe duminică!”

Cretu Ionel