Lucruri neînsemnate produc suferinţa de nedescris:
un vas se sparge,
un om traversând şchipătează,
o promisiune neindeplinită.
Chiar şi primavara,
în renaşterea exuberantă,
când tinerii sunt fructe si flori,
când trupul se umple de sevă.
Tu, simţi caderi.
Fugi la fereastră,
Iţi aseazi mâinile pe geam ca să vezi,
“contre-jour”,
alcatuirea delicată a venelor si articulaţiilor ;
te apucă răsul nestăpânit,
inexplicabil,
şi ochii ţi se măresc.
Te trezeşti din coşmar, strigând :
” Nu există parapet!
Nu există niciun parapet în jurul lumii.
Vocea repetată-ţi devine frântă de durerea gândului:
“Oamenii riscă să se prabuşească în gol şi să-şi rupă gâtul!”
~ Cretu Ionel ~ 7 noiembrie 2012 ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu