În căutarea
lui de veacuri,
Colindul său
far’ de odihnă,
Românul,
om, şi fără tihnă,
Orbecăie în
labirinturi.
Acea iscare
fără pată
O vrea
aivea, s-o pătrundă,
Model de
viaţa, calmă blândă,
Să-l mântuie
o preacurată.
În
buchisiri, din Cartea Sfântă
Şi în împărtăşiri pioase,
Păcatele-n
ivire, scoase,
Îi scopul sfânt,
asta-l încântă.
Strămoşii
i-au sădit în minte,
Din vremea
lumânarilor de seu,
Că este
doar un singur Dumezeu,
La-nvăţături
să ia aminte
Fiul născutu-sa
în iesle
De frig,
avea pielea de oaie
Cântul de leagăn, din “copaie”
Era un
rumegat, copile!
Printre
pleoape, noi, copii,
Dezăpezim a
noastră cale,
Scurtând,
din nou, acele-ocoale,
Credinţele menţinem
vii.
~ Cretu
Ionel ~ 22 decembrie 2012 ~
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu