ILUZII

Timpul furişat, rabojat înapoi,

ca o îmbrânceală, se tot iţeşte-nainte,

cu faţa-nvăluită de-o mătase-nstelată.

Ce zămislire discretă a purces la acest spectacol efemer?

În curgerea lui tacută,

mişcare fără forme,

cine-nmugureşte şi-nfloreşte florile?

Cine-mi ninge zăpada?

Noi forme apar , clipă de clipă,

din universul pustiu

şi când cad pe imensitatea ţărmului,

valurile îmblânzesc un muget,

iluzie a morţii.

~ Cretu Ionel~ 20 decembrie 2012 ~