La coana Maricuţa

La coana Maricuţa, vecina mea, în pod,

(n-aveţi de und's-o ştiţi, dar noi avem un cod,
când ne semnalizează să-i fim de ajutor
când are o problema ce cerere şi mult zor),
dar să reiau, în pod când mă urcai să-i dau un pled
- că ea-i aşa de slabă...nu-i arde niciun led-
fiindu-i frig, să-l pună pe picioare,
că toate-o dor, fiind bătrână tare
şi-n astă lume pe nimenini nu mai are....
stă singură în pat ca la reanimare,
am fost blocat şi am rămas, cum vă spuneam, în pod,
ca la dentist....mai bine zis ca un nărod.

Acolo într-un colţ, legat cu şnururi
găsii un vraf de cărţi acoperit de gozuri,
de colb, de praf, de pânze de paianjen
şi-l dezlegai,eu singur, fără stânjen.
Îmi apăru Rimbaud, Jean Giraudoux,
era Mallarme, Hugo, Rousseau
şi clasici ruşi Tolstoi şi Dostoevski...
apoi dădu-i peste-un album, la schi
când Maricuţa, cu-un băiat "salon"
îşi petrecea vacanţa, fiind la pension.

Toate acestea, descoperite pe neaşteptate,
au fost ca o surpriză venită pe la spate.
Văzui cu-alţi ochi pe coana Maricuţa,
în pension, la şcoală, când era micuţa,
când alerga...codiţele-i pe spate,
dar şi o tânără la bal, în aulă, la "mate",
la baluri sau în saloanele de dans...
şi am rămas acolo, vă spun drept, într-un suspans.

Emoţia şi gândul nu-mi mai dădeau pace,
căci răsfiram viaţa bătrânei, eu, rapace.
Şi-atunci, pe loc, o cugetare mi se-mfiripă-n pod:
"Ce-i viaţa? Viaţa-i la fel pentru orcine, pe-acelaşi calapod"

Cretu Ionel ~ 27 aprilie 2014