Queen - Killer Queen (Live at the Rainbow ‘74)

Sepultura and Les Tambours Du Bronx - Roots Bloody Roots (Metal Veins – ...

La coana Maricuţa

La coana Maricuţa, vecina mea, în pod,

(n-aveţi de und's-o ştiţi, dar noi avem un cod,
când ne semnalizează să-i fim de ajutor
când are o problema ce cerere şi mult zor),
dar să reiau, în pod când mă urcai să-i dau un pled
- că ea-i aşa de slabă...nu-i arde niciun led-
fiindu-i frig, să-l pună pe picioare,
că toate-o dor, fiind bătrână tare
şi-n astă lume pe nimenini nu mai are....
stă singură în pat ca la reanimare,
am fost blocat şi am rămas, cum vă spuneam, în pod,
ca la dentist....mai bine zis ca un nărod.

Acolo într-un colţ, legat cu şnururi
găsii un vraf de cărţi acoperit de gozuri,
de colb, de praf, de pânze de paianjen
şi-l dezlegai,eu singur, fără stânjen.
Îmi apăru Rimbaud, Jean Giraudoux,
era Mallarme, Hugo, Rousseau
şi clasici ruşi Tolstoi şi Dostoevski...
apoi dădu-i peste-un album, la schi
când Maricuţa, cu-un băiat "salon"
îşi petrecea vacanţa, fiind la pension.

Toate acestea, descoperite pe neaşteptate,
au fost ca o surpriză venită pe la spate.
Văzui cu-alţi ochi pe coana Maricuţa,
în pension, la şcoală, când era micuţa,
când alerga...codiţele-i pe spate,
dar şi o tânără la bal, în aulă, la "mate",
la baluri sau în saloanele de dans...
şi am rămas acolo, vă spun drept, într-un suspans.

Emoţia şi gândul nu-mi mai dădeau pace,
căci răsfiram viaţa bătrânei, eu, rapace.
Şi-atunci, pe loc, o cugetare mi se-mfiripă-n pod:
"Ce-i viaţa? Viaţa-i la fel pentru orcine, pe-acelaşi calapod"

Cretu Ionel ~ 27 aprilie 2014

ABSURDITATE

În amintirile mele cele mai vechi,
în amintirile altora pe care le-am cunoscut,
tipărite,
confesiuni orale,
în sfârşit,
în istorie şi literatură,
nu am întâlnit o lume a hominizilor atât de complexă ca cea de azi.

Am născocit multe în notiţele mele...
Se înţelege că le-am născocit,
însă în locul unde am ajuns astăzi cu povestirile,
mi s-a făcut lehamite să mai apelez la imaginaţie,
când faptele petrecute în jurul nostru,
la tot pasul...
la tot pasul...
la toate azimuturile pamântului,
depăşesc închipuirea cea mai necontrolată,
care este ABSURDITATEA...
deşi nimeni nu o defineşte cu vorbe... cât de cât clare..

intimitate

ca o silabă te desprinzi,
şi-mi iei răcoarea mea cu mâna
şi mă uneşti...şi mă cuprinzi
o încleştare

mugetul gândului amuţeşte

mă îmbrăţişezi...
un arbore cu ramuri sanguine
îl simt ferbinte-n vintre,
şi mai e ceva, ce vine, vine,
din rădăcini, ca seva,
în timp ce noi plutim...o luntre...
o saltea plutind în val,
amonte sau aval

Cretu Ionel

Vine, vine primăvara

Nobil soare-n dimineaţă, radiind, aur unduie,
Peste-nvolburate valuri, fremătând, îl vezi cum suie,
Iar seninul cer albastru, puritatea-n aer cerne,
Clipele succed în vreme, şi nimic nu se aşterne.

Ale iernii rămăşiţe, de pe dealuri, pe colnice
Se topesc, cum în tablouri de Picasso curg ornice,
Râuleţe în prăvaluri, grohotind apele-adună
Gospodarii ies din tinde cu surâs de voie bună.

Hulubei în valuri, cerul, ca un voal împestriţează,
Fălfâind în falduri ample, dansul lor lumea veghează,
Vrăbii sure, dezmorţite din al iernii frig, fior,
Ţîşnesc iute printre ramuri şi se-aruncă pe răzor.

Plantele din germinare se iţesc întâi timide,
Nimfele, sclipind în soare mijesc a lor cristalide
Iară unele, precoce, îşi desfac plapînde aripi,
Bâzâie mici coleoptere, ridicându-se prin râpi.

După-o iarnă istovitoare omul cată spre câmpie,
Tot în jur e numai larmă, dor de viaţă, veselie,
Porţile deschise, large, te invită martor, viu,
“Fii părtaş la bucurie, cântă ca şi un scatiu!”

Cretu Ionel

Bună dimineaţa!

Azi voi naviga-n real...voi mirosi pământul cu toate alveolele...Doamne, fă să mă ţină plămânii!
Azi urmăresc ierburile...vrăbiile...pomii şi lăstunii....şi celelalte care-mi vor întâmpina întâmplarea....
pentru că de atâta timp....de atâta timp....
 
ochii-mi sărăciţi tânjeau după luciul
si culoarea tonurilor naturale…
după un controlato bogat …
care să-mi umple sufletul

Culori de bine în weekend, dragii mei şi multe bucurii!