Sunete oribile, dedublate;
de cealaltă
parte a geamului:
ameninţau,
blestemau, denunţau.
Spuneau
ceva întregii lumi:
se
plângeau, se risipeau în hohote.
Suflet
sfâsiat de ţipat,
torturat
între pereţi de piatră,
în trup
mutilat,
de cealaltă
parte a geamului.
Atât a
rămas din viaţa visului
şi nimeni
nu alungă coşmarul;
Singur cu
gemetele lui.
Ba nu! Este o umbra impasibila,
Rigidă,
atentă, cu buze strânse cu îndărătnicie de sectant:
- Gemi !... Bea!... Rabdă!....
Răbdarea-i de la Dumnezeu!
Buzele arse nu găsesc picatura de apă in cuvinte.
Fundul prăpastiei, cufundată-n noapte:
cu frig, tacere si piatră.
În stânga se bolborosesc nişte aiureli;
în dreapta două cioturi însângerate :
….Ignaţiu
de Loyola avea picioarele schilodite,
dar, ce om a
fost ! Ignaţiu de Loyola..
Se auzi
lamentându-se şi închise ochii:
dupa pleoape vede albastrul cerului şi al mării.
Abia daca a apucat să sarute buzele,
pe care vroia să le sărute.
Abia a aflat dulceaţa, că s-a înecat în amar.
Mai vede odaia lui de lucru :
ore şi ani
în şir la piramida lui, tainică
şi când
credea că a atins culmile, totul s-a năruit.
Aude gura
unei ţigănci:
“Teme-te de
un sărut sub clar de lună!”
S-a
adeverit. Oftatul vine fără a-l simţi.
Ce şopteşte
umbra? Cu sfinţii odihneşte?
sau Domnul
a răbdat, că răbdarea-i de la Dumnezeu?
sau
altceva?
Linişte.
Ochii infundaţi în orbite, privind înauntru
Şi buze-ncremenite
în cuvinte amare , de mustrare.
Am dorit
fericirea, dar n-am avut-o,
am avut
viaţă, dar mi-a fost luată,
am avut
tinereţe, dar mi-a fost călcata-n picioare.
Afara
vrăbiile ciripeau tot mai tare,
pe cer se
lărgea o dimineaţă palida,
roata
vieţii se rotea.
Oraşul se
pregătea pentru o mare sărbătoare.
~ Creţu
Ionel ~ 22 oct. 2012 ~
