Bună dimineaţa!

Azi voi naviga-n real...voi mirosi pământul cu toate alveolele...Doamne, fă să mă ţină plămânii!
Azi urmăresc ierburile...vrăbiile...pomii şi lăstunii....şi celelalte care-mi vor întâmpina întâmplarea....
pentru că de atâta timp....de atâta timp....
 
ochii-mi sărăciţi tânjeau după luciul
si culoarea tonurilor naturale…
după un controlato bogat …
care să-mi umple sufletul

Culori de bine în weekend, dragii mei şi multe bucurii!

nu-i rostul bun de întrebări

vreau câteodată singur să rămân,
ca vântu'n arbori, ca lumina-n fân,
vreau să rămân şi să ascult cum strigă,
sângele-mi cald ca seva din ferigă...
chiar dacă-ar fi cândva să-mi scadă pasul,
uitarea să-mi acopere popasul,
între un început şi un sfârşit,
vreau să mă ştiu întreg alcătuit...

din lut de sunt, mă voi întoarce-n lut,
sfârşitul meu va fi nou început,
un început de care nu mă sperii,
în circuitul durelor materii,
nu mă-ngrozesc, "de-a fi, de a nu fi",
ci-i doar dorinţa de-a restitui
rouă spre arbori, vântul către fân
suflarea mea, pământului-i rămân..

Creţu Ionel

La pas...cu pasul

Văd, biserica deasupra ceţii, vârf de aizberg ;
în fâlfâit nehotărăt, un prumbel planează pe vârful obeliscului,
floare de crin şi
auzindu-mi paşii îşi ia zborul, lansând către mine,
un semn de trecere...
o pană nehotărâtă,
care,
după ce schiţează o mişcare de balansier,
se opreşte la picioarele mele.

Mă opresc în faţa bisericii sub castanul greu, plin de picuri de condens;
parca m-ar aghezmui.

O lumină firavă, delicată, de lună,
impregnează piatra şi preschimbă în geme ornamentale în formă de floare, 
portalul gotic al eparhiei greco-catolice (Sf.Ana).

Linişte...
îmi fac semnul crucii,
legând interiorul de proximitate cu murmurul din şoapte...
şi-mi aud o promisiune “Voi reveni!...Pe duminică!”

Cretu Ionel

alăturare

noi,

întru fiinţare,

privim unii într-alţii;

suflete captive-n sentiment...

fără deosebire,

pâlpâim flacări tremurate,

un fâlfâit în spectrul culorilor calde  şi reci

sub o parapantă uriaşă ce stagnează-n legea ei necuprisă

când totul se va fi terminat,

cineva va căuta flacăra care a ars în fiecare!

şi ochi se uită la ochi...

şi perechi pâlpâie aceiaşi viaţă...

într-o alăturare efemeră... 

Cretu Ionel

(imaginea~ Dorin Coltofeanu: "Compoziţie cu personaje")

Careta vieţii

Deşi purtând o grea povară, 

Careta lunecă usor. 

Brav vizitiu, cu barbă rară, 

Ne poartă timpul parcă-n zbor. 

Trântiţi în pernele caretii, 

Preabucuroşi de-orice-ntâmplari, 

Strigăm: -"Hai mâna-n.......!" 

Sătui de somn şi desfătări. 

Dar scade râvna la amiază. 

Ne-a zdruncinat acest proclet. 

Costişe, râpi ne bagă-n groază. 

Strigăm: -"Nebune, mai încet!" 

Careta-n zbor întins ne poartă. 

Spre seară ne-am obişnuit. 

Ajungem moţăind la poartă- 

Iar timpu-aleargă nesfârşit. 

~ Alexandr Puskin

Adăugire

Sunt o adăugire din mediu mineral,

Când şapte’şcinci la sută din mine-i numai apă,

Şi restul doar un calcar... şi sufletul, ce sapă

Şi cercetează stropul infinitezimal.

Sunt aruncat vremelnic, plutind pe-o conştiinţă,

Un dram de timp gravat în ceas universal;

Cu alţii- o chimie- legat cu un radical,

Care umbla probabil liber prin existenţă.

Şi numai întâmplarea făcu ca să mă nasc,

Când măna bâjbâindă a Marelui Demiurg

Mă adună deadată şi-mi dete ca să sug,

Mânându-mă apoi să trag al vieţii teasc.

O întrebare mută tot stăruie-n reprize,

Când gânduri adunate se zbat în evantai:

„De ce atâta vâlvă de viaţă pentru rai?

....Direct făcut acolo!” Îmi murmur eu din buze.

Cretu Ionel

o viaţă, un vis

timpul se scurge ca o primăvară-n muguri

nepoţii îmi vor cunoaşte Viaţa...

onoarea mi-a fost lege

vor şti că-n amărăciunea mea n-am fost nedrept,

n-am pazit-o si nici n-am risipit-o în zadar;

ca orice viaţă trecătoare,

am confundat-o cu un vis

câteodată un suflu mi-a răpit din himeră,

aşa că...

las de moştenire şi nişte răni,

atunci când luna de purpură va urca pe

treptele cerului

şi pe-acelaşi cer de catifea,

unde steaua mea va arde între alte stele reci,

umbra-mi se va umple de spice argintii,

adunându-mă într-o cântare,

Coda... de pace... a nopţii fără sfârşit

aşadar luaţi bine seama,

precum bine a zis Foscolo:

"Viaţa-i cam cât epigrama,

cea cu ac înţepător,

şi te-aruncă aşa, cât colo,

ca pe orice muritor!".

Creţu Ionel